MENIU

Viorica Dăncilă, la Guvern: Voi fi foarte exigentă

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat luni seară, la prima întâlnire a noului Guvern, că va fi "foarte exigentă" în ceea ce priveşte îndeplinirea programului de guvernare.

"Am făcut predarea-primirea cu domnul ministru Mihai Fifor şi vreau să îl felicit pentru asigurarea interimatului. Aceasta este prima întâlnire a echipei guvernamentale şi vreau să vă felicit pe toţi pentru validarea în comisiile parlamentare şi vreau să vă felicit pentru votul obţinut în cadrul Parlamentului. Majoritatea, care astăzi ne-a votat şi care şi-a pus speranţa în noi, cred că aşteaptă din partea noastră responsabilitate în ceea ce priveşte îndeplinirea programului de guvernare. Eu vă asigur de tot sprijinul meu în coordonarea activităţilor între ministere. În acelaşi timp, voi fi foarte exigentă în ceea ce priveşte îndeplinirea măsurilor din program", a declarat Viorica Dăncilă, la prima întâlnire cu miniştrii Cabinetului său, desfăşurată la sediul Guvernului, conform Agerpres.

Totodată, noua şefă a Guvernului le-a solicitat membrilor Cabinetului său să îi prezinte rapoarte lunare privind stadiul implementării programului de guvernare pentru fiecare minister în parte.

"Vă rog ca în fiecare lună să-mi prezentaţi un raport privind stadiul implementării programului de guvernare pentru fiecare minister în parte. Vă voi sprijini cât îmi va sta în putinţă, dar, în acelaşi timp, aştept şi din partea dumneavoastră la fel de multă rigoare", a spus Dăncilă.

De asemenea, ea le-a solicitat membrilor Cabinetului său să pregătească prima şedinţă de guvern, care va avea loc miercuri.

"De astăzi intrăm efectiv în activitate şi vă rog să pregătiţi cu seriozitate prima şedinţă de guvern, care va avea loc peste două zile, adică miercuri, săptămâna aceasta. Mâine, la prima oră, fiecare dintre dumneavoastră să finalizaţi procedurile de predare-primire pentru ministerul pe care îl conduceţi", a mai afirmat Dăncilă.

Membrii noului Executiv au venit la Palatul Victoria după ceremonia de depunere a jurământului de învestitură la Palatul Cotroceni.

Viorica Dăncilă a anunţat că va avea prima întâlnire cu miniştrii Cabinetului său luni seară, urmând ca miercuri să se desfăşoare prima şedinţă a noului Guvern.

"În seara aceasta, după cum este normal, ne vom duce la depunerea jurământului, după care vom merge la Guvern şi voi avea o primă întâlnire cu miniştrii, urmând ca miercuri să avem prima şedinţă de Guvern", a declarat Dăncilă, după ce Cabinetul său a primit votul de învestitură în plenul Parlamentului.

Mai multe articole despre:
guvern guvernul dancila