MENIU

Predoiu: După ce Livia Stanciu a preluat conducerea ÎCCJ, dosarele de corupție s-au judecat la timp

<p>Predoiu: După ce Livia Stanciu a preluat conducerea &Icirc;CCJ, dosarele de corupție s-au judecat la timp</p>

Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, a declarat, sâmbătă, la Galați, că scopul atacurilor la adresa justiției este acela de a submina încrederea în acest sistem, pentru că în mecanismul justiției se procesează o serie de dosare, iar persoane din PSD și PLR au "emoții". În acest context, Predoiu a lăudat prestația Liviei Stanciu la conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție, subliniind faptul că după preluarea mandatului, dosarele de corupție, aflate pe rolul Curții Supreme, "nu au mai trenat, s-au judecat la timp, s-au dat soluții".

"Nu politicianul face justiție în justiție. CSM, potrivit Constituției și legilor de organizare judecătorească, face justiție în justiție, adică are Inspecția Judiciară care evaluează și va trage o concluzie. Deja, sunt proceduri în curs. Să nu se justifice atacurile asupra justiției și credibilității ei printr-un caz particular. În fiecare zi, în România se judecă sute de mii de cazuri... Până una alta, Justiția Română este pe un drum bun și este în fruntea sondajelor de încredere, cred că asta este și problema domnului Tăriceanu și ăsta este și scopul celor care fac acest atac la justiție instrumentând un caz emoțional pentru a submina încrederea în această justiție. De ce? Pentru că acolo, în mecanismul justiției, sunt încă dosare importante care se procesează. Fie la parchet, fie pe rolul instanțelor și cred că o serie de domni sau tovarăși mai bine zis din PSD, din partidul domnului Tăriceanu au emoții. Atunci e bine, preventiv, să submineze încrederea în justiție", a susținut Predoiu, într-o conferință de presă.

Prim-vicepreședintele PNL a evidențiat faptul că există o "diferență pozitivă" între "cum arătau mențiunile despre ÎCCJ până să preia Livia Stanciu primul mandat la șefia Curții Supreme și cum arată acum.

"În ceea ce privește președintele ÎCCJ, să vedem ce a făcut pentru imaginea României făcându-și meseria, nu altceva. Luați rapoartele de țară pe justiție, vedeți cum arătau mențiunile despre ÎCCJ până să preia doamna Stanciu primul mandat și vedeți cum arată acum. O să vedeți o diferență pozitivă. Una dintre problemele constante în rapoartele de țară a fost faptul că pe rolul ÎCCJ erau foarte multe dosare de mare corupție care nu se judecau, se amânau ani de zile. Au fost cazuri celebre care au durat opt — nouă ani... Or, după preluarea mandatului de către Livia Stanciu, aceste dosare nu au mai trenat, s-au judecat la timp, s-au dat soluții", a explicat Predoiu.

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, și prim-vicepreședintele formațiunii Cătălin Predoiu au participat, timp de două zile, la mai multe întâlniri cu membri ai organizațiilor liberale din județul Galați.