MENIU

Ponta: SRI și SIE nu au fost de acord să fie folosite în campanie electorală de domnul Băsescu

Premierul, Victor Ponta, consideră că adversarii președintelui, Traian Băsescu, în scandalul ”ofițerului acoperit” au fost, de fapt, serviciile de informații, întrucât SRI și SIE, afirmă prim-ministrul, ”nu au fost de acord să fie folosite în campanie electorală” de șeful statului, informează Agerpres.

"Domnul Băsescu mai puțin s-a luptat cu mine, ci cu serviciile de informații, în special cu SIE, dar și cu SRI, dintr-un motiv foarte simplu: că aceste servicii de informații nu au fost de acord să fie folosite în campanie electorală de domnul Băsescu", a declarat Ponta, duminică seară, la un post de televiziune.

Referitor la "epitetele" pe care Traian Băsescu le-a folosit la adresa sa, premierul a precizat că nu e "nici pisic", nici "agent acoperit", însă a ținut să precizeze că singura acuzație a președintelui, care l-a afectat personal, a fost cea referitoare la plagiat.

"Nu sunt nici pisic, nu sunt nici agent acoperit. Agent al SIE sau SRI nu am fost, dar mi se pare că vorbim despre niște servicii moderne, nu despre Securitatea la care domnul Băsescu a scris tone de dosare", a mai spus prim-ministrul.