MENIU

Ponta: Să ne mobilizăm și să avem o legislație care să interzică exportul de lemn neprelucrat

Ponta: Să ne mobilizăm și să avem o legislație care să interzică exportul de lemn neprelucrat

Premierul Victor Ponta a anunțat, luni, că i-a informat pe președinții celor două Camere ale Parlamentului, Valeriu Zgonea și Călin Popescu Tăriceanu, cu privire la necesitatea adoptării fie a unei ordonanțe de urgență, fie a unui proiect de lege care să vizeze interzicerea exportului de lemn neprelucrat.

Potrivit lui Ponta, dacă se va alege varianta adoptării unui proiect de lege, atunci acesta ar urma să fie dezbătut în Parlament în procedură de urgență.

"I-am informat pe cei doi președinți ai Camerelor, domnul Tăriceanu și domnul Zgonea, despre faptul că miercuri vrem să adoptăm, să vedem dacă putem ca ordonanță de urgență, dacă nu, în cel mai rău caz ca proiect de lege în procedură de urgență, legislația privind interdicția temporară referitoare la exportul de lemn neprelucrat. Dacă opinia și cea mai sigură va fi aceea de a avea proiect de lege, și nu OUG, atunci trebuie să luăm măsuri ca într-o săptămână să treacă de Senat și într-o săptămână de Cameră, ocazie cu care chiar dacă se va opune PNL, noi să ne mobilizăm și să avem o legislație care să interzică exportul de lemn neprelucrat", a declarat Ponta la Senat, după ședința coaliției de guvernare.

Ponta a spus că în timpul ședinței coaliției s-a reiterat dorința de a susține în continuare proiectele "concrete", în special cele economice.

"Am discutat în cadrul coaliției despre faptul că trebuie să ne ducem mai departe toate proiectele economice. Am văzut că cei de la PNL-PDL au primit instrucțiuni să facă moțiuni pentru mass-media, nu pentru oameni. Nu par să fie foarte serioși și atunci noi trebuie să mergem cu proiectele concrete, economice în special, mai departe. Miercuri avem la votul de la Cameră două legi extrem de importante — Codul silvic, unde o să votăm bineînțeles 'pentru', și Legea privind insolvența persoanei fizice, la care de asemenea votăm 'pentru'. Este o formă finalizată de comisie, discutată și care va reprezenta o modernizare importantă a legislației privind insolvența persoanei fizice", a mai afirmat premierul.

Mai multe articole despre:
Victor Ponta lemn Valeriu Zgonea lemn neprelucrat