MENIU

PONTA: Am plătit preţul politic pentru votul din DIASPORA. LEGEA ELECTORALĂ TREBUIE MODIFICATĂ

<p>PONTA a fost vineri &icirc;n PARLAMENT pentru susținerea bugetului</p>

Victor Ponta ar trebui să ajungă, în această dimineaţă, în Parlament. După ce s-a distrat în cluburile din Dubai şi Abu Dhabi, premierul le explică astăzi deputaţilor de ce nu au putut să voteze românii din Diaspora la cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale.

”Alegerile din 2 si 16 au arătat că prevederile actuale sunt depășite de realitatea demografică și tendințe în special în UE, este clar că legea trebuie modificată și dumneavoastră trebuie să o faceți. In 2009 ultimul scrutin prezidențiale in strainătate au fost 294 sectii. In 2014, aceleasi sectii, în primul  tur 161 mii, iar in tur 2 un nr aproape de 3 ori mai mare decat in 2009. A fost posibil datorită măsurilor luate de BEC și personalului asigurat de către MAE. Am plătit pretul politic pentru asta. E un pret meritat. În acelasi timp, arătând că până în 2 nov cel putin din partea candidaților si a partidelor nu a existat o discuție legată de  modul de organizare. Este destul de clar că legea 370 trebuie modificata. Este nevoie de măsuri realiste, fără interese politice”, a spus Ponta, de la tribuna Parlamentului.

”Cu toate acestea, au existat și la primul tur și la turul doi cetățeni români care au așteptat foarte mult sau care nu au putut vota. Acest lucru este evident ca fiind inacceptabil. Mi-am cerut scuze, am plătit prețul politic pentru asta, și e un preț meritat", a afirmat premierul Ponta, scrie Agerpres

În același timp, el a precizat că până la data de 2 noiembrie cel puțin din partea candidaților și a partidelor politice nu a existat o discuție legată de modul de organizare a scrutinului, acest lucru fiind adus în atenție după această dată, "când a apărut problema".

"Cred că se impune foarte clar să realizăm situația actuală a numărului din ce în ce mai mare a românilor care trăiesc sau care se află în mod temporar în afara granițelor țării și logistica necesară pentru ca exprimarea votului acestora în condiții chiar și greu de prevăzut, de la 140.00 în 2009 la 380.000 în 2014, cu siguranță chiar mai mulți la următoarele momente electorale, în așa fel încât să putem lua măsuri care să poată fi aplicate, nu intre două tururi de scrutin, ci cu anticipație.

Update 9.45: Premierul Victor Ponta a ajuns la Palatul Parlamentului, dar a mers  întâi la grupul PSD de la Camera Deputaților, unde a fost însoțit de Valeriu Zgonea. 

Dezbaterea politică referitoare la votul din Diaspora a fost solicitată de liberali încă de pe 17 noiembrie.

Mii de români nu au putut vota în străinătate la alegerile prezidenţiale din cauza numărului mic de secţii de votare.

Românii de afară spun că premierul e principalul vinovat pentru haosul de la urne şi îl acuză de împiedicarea deliberată a votului.

Mai multe articole despre:
parlament guvern Victor Ponta premier