MENIU

Ponta: Guvernul restructurat va fi prezentat în Parlament în perioada 14-19 decembrie

Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, marți, că parlamentarii din Grupul liberal-conservator susțin continuarea guvernării pentru a putea fi îndeplinit programul politic al USL, cu un cabinet în cadrul căruia UNPR, PC și PLR vor deține un număr egal de portofolii. Ponta a adăugat că noua formulă a guvernului va fi prezentată în perioada 14-19 decembrie, scrie Agerpres.

"Săptămâna 14-19 (decembrie — n.r.) este și săptămâna în care și bugetul este în dezbaterea Parlamentului și, de asemenea, voi veni cu forma restructurată a Guvernului", a mai declarat premierul.

Ponta a precizat că în cadrul discuțiilor nu s-a ajuns la nominalizări pentru portofolii în guvernul restructurat.

"Nu am discutat și nu aveam când să discutăm despre cine, ce funcții are, pentru că întâi și întâi trebuia să vedem dacă există această coaliție în continuare și există dorința de a ne duce mai departe actul de guvernare. Și azi în urma tuturor acestor întâlniri am această confirmare. Trebuie să lucrăm împreună, săptămâna viitoare să avem acest plan de acțiuni 2015-2016 al Coaliției de guvernare. După ce avem aceste condiții, după aceea discutăm de portofolii și de persoanele care vor ocupa aceste portofolii pe baza unui algoritm parlamentar pe care-l știți foarte bine. Și anume, UNPR, PC și PLR vor avea un număr egal de portofolii, iar restul vor fi ale colegilor de la PSD sau independenți susținuți de PSD", a declarat premierul.

 Mai multe pe Agerpres