MENIU

PNL pregăteşte o demisie în masă a parlamentarilor formaţiunii, pentru a organiza alegeri anticipate

PNL ar urma să pregătească o demisie în masă a parlamentarilor formaţiunii, pentru a declanşa alegeri anticipate, au declarat surse din partid.

Adriana Săftoiu este unul dintre parlamentarii care au luat în calcul această variantă: 

"Cred că doar alte alegeri mai pot restabili situatia! Partidele care nu sunt de acord cu acest gest incalificabil al PSD, care domină Parlamentul, trebuie să demisioneze ducând la alegeri anticipate! PNL are maine de decis parcursul!", a scris aceasta.

Guvernul Grindeanu a adoptat graţierea unor pedepse ca proiect de lege, dar şi Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea Codurilor Penale. Cele două acte normative nu erau pe ordinea de zi publicată pe site-ul Guvernului, şi nici pe cea suplimentară. După doar trei ore, Ordonanţa de Urgenţă a fost publicată în Monitorul Oficial, iar aşa cum a precizat Florin Iordache, prevederile intră în vigoare, de îndată, dar există o singură excepţie: dezincriminarea abuzului în serviciu intră în vigoare la 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial. În orice formă, OUG salvează  mulţi lideri PSD cu dosare, printre care: Liviu Dragnea, Gabriel Oprea sau Nicuşor Constantinescu. Dar oamenii nu au rămas indiferenţi faţă de acest abuz: în jurul orei 00.40, aproximativ 12 000 de persoane erau deja în Piaţa Victoriei, pentru a protesta. Aceştia au scandat: "Demisia" şi "DNA, să vină să vă ia". În jurul Guvernului, jandarmii au pus garduri, pentru a proteja clădirea Guvernului, în care jurnaliştii au rămas baricadaţi. 

Mai multe articole despre:
alegeri PNL demisie măsuri anticipate decizii