Petrecere secretă la vila ambasadorului român în SUA, Andrei Muraru
O petrecere ferită de ochii lumii a fost organizată recent la mega-vila ambasadorului României în Statele Unite, Andrei Muraru! Acesta nu a suflat nicio vorbă, nici măcar pe site-ul Ambasadei nu a fost anunțat evenimentul. Asta, deși Muraru trăiește într-un lux greu de imaginat, pe banii românilor. Omul lui Iohannis locuiește într-o vilă cu 46 de camere și 8 băi pentru care statul român plătește o chirie lunară de 21.000 de dolari.
Pe 12 octombrie, în reședința de lux a ambasadorului român a avut loc o recepție cu mare ștaif organizată în scopul strângerii de fonduri de către un ONG american, care reprezintă asociația cetățenilor din orașul Georgetown. Detaliile despre eveniment au fost făcute publice pe site-ul organizației, dar Muraru nu a spus nimic despre petrecerea secretă.
Nici pe pagina ambasadei României, ori a ambasadorului nu s-a comunicat despre petrecerea de la vilă. Astfel, nu se cunosc alte date, nici sumele obținute, nici măcar dacă ONG-ul cetățenilor americani ar fi plătit Ambasada României pentru închirierea vilei pentru fastuoasa recepție la care se așteptau donații de mii de dolari per participant.
Ambasadorul României în Statele Unite s-a mutat în vila de lux din Washington, în vara anului trecut, unde plăteşte o chirie aproape dublă faţă de vechea sa reședință. Proprietatea de peste 2.000 mp are 46 de camere, 8 dormitoare, 8 băi, piscină și saună. Ministerul Afacerilor Externe plăteşte chirie de 21.000 de dolari pe lună pentru acest lux.