MENIU

Petre Daea: Analizele periodice în partid devin obligatorii şi necesare

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, declară că analizele periodice în PSD devin obligatorii şi necesare, iar programul de guvernare prezentat în campania electorală de preşedintele social-democrat, Liviu Dragnea, "a fost şi rămâne jurământul politic" care trebuie dus la îndeplinire.

"Am crezut, cred şi voi continua să cred în forţa colectivă a partidului, în capacitatea de analiză, de pregătire şi de luare a deciziilor. Întotdeauna, coeziunea în partid a fost alimentată de calm, echilibru şi inteligenţă, izvorâte din dorinţa de a face bine pentru ţară. Programul de guvernare, prezentat în campania electorală de către preşedintele Liviu Dragnea, aprobat în Parlamentul României, a fost şi rămâne jurământul politic, pe care l-am depus în faţa electoratului şi pe care trebuie să îl ducem la îndeplinire. Acesta este scopul şi rolul nostru, al tuturor acelora care am fost învestiţi cu încredere din partea Partidului Social Democrat, cel care a câştigat alegerile şi a generat o majoritate stabilă în Parlament. Analizele periodice în partid devin obligatorii şi necesare, iar convocarea Comitetului Executiv Naţional pentru luni, 15 ianuarie, este o secvenţă a preocupării partidului privind buna desfăşurare a activităţii, în vederea ducerii la îndeplinire a programului de guvernare", a scris Petre Daea, sâmbătă, pe Facebook.

Mai multe articole despre:
guvern PSD Petre Daea