Patru persoane, reținute în dosarul lui Marian Vanghelie. Vărul primarului, printre reținuți
Vărul lui Marian Vanghelie, Mircea Niculae, și alte trei persoane, angajate ale Primăriei Sectorului 5, au fost reținute pentru 24 de ore, în dosar, informează Realitatea TV.
Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost adus, joi seară, în fața procurorilor DNA, pentru audieri, după mai multe ore de percheziţii, care au avut loc la sediul Primăriei Sectorului 5, al ADP sector 5 şi la locuinţa primarului. Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, Vanghelie ar fi încasat un comision de 15-20% din valoarea unor contracte care ar fi fost atribuite ilegal.
Avocatul lui Marian Vanghelie a declarat, joi seară, că primarul sectorului 5 așteaptă să meargă la DNA pentru a fi audiat și a i se aduce la cunoștință învinuirile.
"Nu înțelege despre ce este vorba și nici eu nu înțeleg. Probabil că o să se lămurească și acest lucru în momentul în care i se va aduce la cunoștintă învinuirea. Indiscutabil va fi dus la DNA pentru că există mandat de aducere. E o percheziție generală. Au fost verificate mai multe încăperi, nu știu exact cui aparțin. Una dintre ele este biroul domnului primar, nu știu să fi găsit ceva", a declarat avocatul lui Marian Vanghelie, Cezar Bivolaru.