MENIU

Parlamentarii atacă iar Codul Silvic. Vor să defrişeze pădurile pentru a ridica hoteluri şi SPA-uri

Un deputat PSD, proprietar de păduri, a pus gând rău fondului forestier din România, pentru că stă în calea turismului. Cătălin Rădulescu vrea tăierea pădurilor pentru ca pe locul lor să fie ridicate hoteluri şi baze de agrement. Şi nu doar vrea, ci şi încearcă, pentru că este parlamentar şi poate face legi. Social democratul, împreună cu alţi colegi de partid, a depus două priecte care dau liber defrişărilor. Statisticile arată că în România sunt tăiate trei hectare de pădure, în FIECARE oră.

11 parlamentari PSD, printre care şi trei proprietari de păduri, vor să modifice codul silvic. Adică să treacă terenurile forestiere din extravilan, în intravilan, astfel încât pe viitor, să poată fi tăiate, ca să lase loc construcţiilor. Potrivit proiectului, cine defrişează, se angajează, în schimb, să împădurească, în altă parte aceeaşi suprafaţă de teren.

Suprafaţa care face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier este destinată numai pentru construcţia structurii turistice, accesul şi împrejmuirea, şi nu poate depăşi 50% din suprafaţa proprietăţii forestiere.

Parlamentarii spun că este nevoie de această modificare a legii, pentru că turismul montan trebuie să se dezvolte. De aceea este nevoie de unităţi de cazare şi de baze de agrement, spa-uri, piscine, restaurante şi baruri. 

Zonele în care se realizează obiective turistice pentru practicarea sporturilor de iarnă (...) sunt exceptate de la restricţia de trecere a terenurilor forestiere din domeniul public al unităţilor administrativ teritoriale în domeniul privat al acestora.