MENIU

Parchetul General: Directorul SPP, implicat în dosarul morţii unui om la vânătoare, în 2012

Directorul Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Lucian Pahonțu, are calitatea de martor în dosarul instrumentat de procurorii militari în care este investigat un incident petrecut la o partidă de vânătoare din anul 2012, soldat cu moartea unei persoane, informează oficiali ai Parchetului General.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, pe rolul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București se află înregistrat un dosar având ca obiect un incident petrecut la o partidă de vânătoare în anul 2012, soldat cu rănirea și ulterior decesul unei persoane prin împușcare.

Parchetul General arată că, printr-o ordonanță din data de 15 iulie 2016, procurorii militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Petre Soare (colonel în cadrul Serviciului de Protecție și Pază) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă letală fără drept.

Procurorii susțin că, la data de 4 ianuarie 2012, în jurul orelor 16,40, în timp ce se afla pe raza comunei Drăgănești din județul Prahova la o partidă de vânătoare organizată, utilizând fără drept arma victimei, Petre Soare a împușcat-o pe aceasta.

"În cauză a fost administrat un probatoriu complex, efectuându-se până în prezent constatări tehnico-științifice, fizico-chimice, expertize medico-legale, o expertiză balistică judiciară, precum și una interdisciplinară balistică și medico-legală", declară procurorii.

Precizările Parchetului General vin după ce un presupus ofițer de la SPP l-a acuzat la un post de televiziune pe Lucian Pahonțu că a participat în anul 2012 la o partidă de vânătoare din județul Prahova, în timpul căreia ar fi împușcat mortal un bărbat.