MENIU

O organizaţie întreagă a UNPR a trecut la PNL: În proporţie de 99% au făcut pasul către noi

Senatorul PNL Andrei Voloşevici, candidatul liberalilor la primăria municipiului Ploieşti, a anunţat, joi, că întreaga organizaţie locală a UNPR a trecut la PNL, potrivit Observatorului Prahovean.

„UNPR Ploieşti, în proportie de 99%, a făcut pasul către noi. Sunt colegii noştri. Vorbim de întreaga. Au trecut atât membrii cât şi conducerea organizaţiei UNPR“ a spus a spus Voloşevici, fost primar al Ploieştiului în perioada 2008-2012 şi lider al organizaţiei PNL Ploieşti, arată sursa citată.

Potrivit HotNews.ro, liderul PNL Ploieşti a precizat pentru sursa citată că nu este vorba şi de parlamentari UNPR, ci de cei din organizaţie, foşti colaboratori din perioada în care era primar şi care acum au decis să îl susţină. Anunţul a venit la scurt timp după ce primarul din Floreşti a anunţat că s-a înscris in PNL.

Ulterior, a fost anunţat faptul că primarii din Magurele, Gornet Cricov Şirna şi Vădu Săpat au trecut la PNL. Primii doi erau independenţi, iar ceilalţi au fost membri ai PSD Prahova.