MENIU

Nicușor Dan: Dacă forurile superioare vor decide că nu ne pronunțăm pe referendum, mă întorc în USR

Nicușor Dan a declarat, în direct la Realitatea TV, că va face o cerere de reînscriere în partid dacă forurile superioare ale formațiunii politice vor vota ca USR să nu se pronunțe pe referendumul pentru familie. Altfel, acesta a susținut că e disponibil pentru a intra în alt partid. 

"A fost o decizie a Biroului Politic Național care a spus că USR trebuie să se poziționeze împotriva referendumului privind redefinirea familiei în Constituție. Eu am spus că decizia e greșită, pentru că aduce în opinia publică o dezbatere care nu este urgentă. Motivul esențial pe care l-am invocat a fost că atunci când s-a fondat partidul eu am promis că o să fie loc și pentru progresiști și pentru conservator. Noi am reușit să lucrăm bine împreună, doar că această poziționare este cumva artificială", a spus Dan.

Cu toate acestea, politicanul a subliniat că voturile colegilor săi, care s-au aflat în contradicție cu ideile sale, sunt total democratice. 

"Au fost 11 la 10. Este pur și simplu o opțiune politică pe care oamenii și-au exprimat-o. Nu e nimic nedemocratic aici. Vreau să rămân în politică. Dacă forurile mai înalte vor lua decizia contrară, în sensul că nu ne pronunțăm pe referendumul pentru familie, eu voi face o cerere de reînscriere în partid. Dacă nu, o să rămân disponibil și poate o să apară un partid în care să mă regăsesc", a mai spus Nicușor Dan. 

Deputatul Nicușor Dan a declarat, joi, că a demisionat din funcția de președinte al USR, dar și din calitatea de membru de partid, având în vedere, printre altele, decizia Biroului Național al formațiunii, care s-a pronunțat împotriva redefinirii familiei în Constituție.

 

Mai multe articole despre:
demisie USR nicusor dan