MENIU

Nemulţumire în PPDD după eşecul la europarlamentare şi alianţa cu PSD

<p>Daniel Fenechiu, liderul deputaţilor PPDD</p>

Liderul deputaţilor PPDD, avocatul Daniel Fenechiu, a criticat lipsa de recţie a conducerii partidului după eşecul din alegerile europarlamentare, precum şi decizia alianţei cu PSD. 

"Recenta alianța cu PSD-ul a nedumerit si/sau contrariat pe multi dintre membrii si simpatizantii PPDD. Care, după usturătorul esec de la europarlamentare – cand PPDD-ul a obținut un scor electoral de 3,67%, deși obiectivul stabilit, asumat si promovat public de președintele partidului era de “minimum 20%”- se așteptau la cu totul altceva, respectiv la o restructurare din temelii a partidului si la o reconstructie a tuturor structurilor…Evident, toți oamenii de buna credinta din partid se așteptau la o asumare a esecului, urmată de o “demisie de onoare” a întregii conduceri a PPDD, organizarea unui Congres si alegerea unei noi conduceri, formată din lideri credibili, cu imagine buna si rezultate. Adică oamenii așteptau responsabilitate și un nivel de seriozitate de la conducării lor. Mai mult oamenii așteptau un plan de viitor sau măcar un plan care să-i convingă că există un viitor", scrie Daniel Fenechiu pe blogul său

Fenechiu susţine că așteptările “bazei partidului” nu s-au concretizat, că președintele PPDD nu doar ca nu si-a asumat esecul dar a decretat ca nu exista vinovați pentru esec…

"Si, in aceste condiții, neexistând vinovați – poate doar soarta nemiloasa…- nu vor exista nici măsuri…In schimb a fost “identificată” o soluție pentru viitorul PPDD-ului, alianța cu PSD…Inspirata parțial, probabil, din solutiile altor perdanți ai alegerilor europarlamentare…Spun parțial si sper- din respect pentru cei care ne-au votat, ca inspiratia s-a oprit la…alianța politica. Impusă cu forceps-ul, alianța cu PSD-ul s-a concretizat in nici o luna de la începerea negocierilor, prin semnarea unui “Acord politic la nivel guvernamental, parlamentar si teritorial( consilii locale si județene). Ca o alianța totala, la toate nivelurile- parlamentar, guvernamental, administrație publica locală…Justificata de președintele PPDD si apropiatii acesteia prin “scopul oricărui partid politic este accederea la guvernare si resurse…", spune Fenechiu.

"Dezamăgirea fata de alianța cu PSD a îmbrăcat si îmbracă forme diferite. Multi membrii si simpatizanti, scarbiti de alianța cu “ciocoii roșii”, fie au facut pasul înapoi, fie au migrat pe dreapta, fie nu mai vor sa audă nici de politica, nici de PPDD…Altii, in special din rândul consilierilor locali si județeni, au nesocotit ordinele de la centru si, asumându-si riscul excluderii, au susținut aliante cu dreapta…In fine, consilierii care au respectat intru totul linia partidului- fie de teama excluderii, fie din motive ce tin de disciplina de partid, fie din convingere- si s-au aliniat pentru alianța cu PSD-ul, constata cu mahnire ca PPDD-ul a devenit o anexa a PSD…Regulile de repartizare a functilor pe baza algoritmului nu se respecta- pesedistii, fie trag de timp, fie refuza sa le atribuie PPDD-istilor, fie le atribuie pesedistilor vopsiti in violet, taricenilor sau UNPR-istilor.-, deciziile “in alianța” sunt aproape toate luate de PSD fara consultarea PPDD-istilor care trebuie sa le susțină in orb si “pe încredere, in baza acordului”, propunerile si solicitările PPDD-ului sunt amânate sine-die cu motivații puerile. Practic regula aliantei este supunerea oarba.. Expresia suprema a bătăi de joc la care sunt supuși liderii județeni PPDD cand solicita respectarea protocolui este răspunsul pe care il primesc de la șefii PSD ai județelor, la mai bine de o luna de la semnarea intelegerii: “Nu am primit încă de la București textul intelegerii..Știm ca s-a semnat, dar pana cand nu il primim oficial nu putem discuta nimic altceva decât ca trebuie sa votati cu noi..Dar pana in Septembrie sigur il primim..", mai scrie liderul deputaţilor PPDD.

"Dezamagire, dezgust, resemnare, furie si dispariția oricărei speranțe…Sunt stările care caracterizează organizatile locale ale PPDD…Exuberanti sunt doar titularii sinecurilor sau cei care le așteaptă pe următoarele…Maxim câteva sute…Suficienți pentru un Congres de aplaudaci…După dezastrul de la europarlamentare am solicitat convocarea Congresului…Atat in BNC si in Grupul parlamentar, cât si in mod public…Inainte sa aflu de viitorul luminos pe care il prefigurează alianța cu PSD…Imi mențin opinia: doar un Congres, care sa dea partidului o noua conducere- viabila, reprezentativa, credibila, consecventa si vizionara- si care sa decidă restructurarea din temelii partidul, mai poate însemna o șansa pentru PPDD….Altminteri or sa rămână in partid doar “transferurile”, infiltrații si oportuniștii…Cam putini pentru a încerca trecerea pragului in 2016", concluzionează Fenechiu.

Mai multe articole despre:
PSD Dan Diaconescu PPDD Daniel Fenechiu