MENIU

Dezbatere și vot pe moțiunea de cenzură, miercuri, începând cu ora 12.00

Noi puteri pentru guvernul Grindeanu

Moțiunea de cenzură intitulată "Guvernul Grindeanu - Guvernul sfidării naționale. Nu legalizați furtul în România", inițiată de parlamentarii PNL și USR, a fost citită luni în plenul comun al Parlamentului, urmând ca dezbaterea și votul asupra acesteia să aibă loc miercuri, începând cu ora 12.00. De la eveniment au lipsit membrii Guvernului şi premierul, aşa cum se obişnuieşte în astfel de situaţii, dar şi preşedinţii celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.

Moţiunea de cenzură a fost citită, timp de aproximativ 20 de minute, de către prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu, deputat al formaţiunii. De la citirea moţiunii au lipsit membrii Guvernului şi premierul Sorin Grindeanu, banca Executivului fiind goală. Şedinţa Parlamentului a fost condusă de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Petru Vlase (PSD).

Moţiunea de cenzură depusă de opoziţie împotriva Guvernului Grindeanu va fi dezbătută şi votată miercuri, de la ora 12.00, a anunţat, luni, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu conţine o serie de critici dure la adresa coaliţiei PSD-ALDE, pe care PNL şi USR o acuză de legalizarea furtului prin adoptarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale şi a proiectului de lege privind graţierea.

”Renunţaţi la legalizarea furtului în România (...) Românii nu vor graţierea şi salvarea politicienilor corupţi. Legiferarea în folos propriu nu este o soluţie pentru România pentru că nu face decât să slăbească statul de drept şi să ne slăbească ca naţiune. Vă somăm să renunţaţi la acţiunile împotriva respectării legii, să renunţaţi la a proteja şi a atenta la viaţa, siguranţa şi viitorul românilor. Nu vă mai ascundeţi în spatele unui vot pe care cetăţenii vi l-au acordat cu bună credinţă şi deschideţi larg ochii pentru a vedea că nu guvernaţi o Românie minoritară a celor corupţi”, se arată în textul moţiunii de cenzură.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat duminică seara că „lucrurile sunt cât se poate de clare”, iar moţiunea de cenzură a PNL şi USR nu va trece deoarece PSD are majoritate în Parlament, iar el se bazează pe acest lucru.

Duminică, ziua în care Guvernul a aprobat OUG privind modificarea codurilor penale, au continuat protestele în toată ţara. În Piaţa Victoriei din Capitală au protestat peste 280.000 de oameni, fiind cel mai mare număr de participanţi de la debutul manifestaţiilor, în timp ce alte 350.000 de persoane au ieşit să protesteze şi în alte oraşe din ţară: La Cluj-Napoca au fost aproximativ 50.000 de manifestanţi, la Sibiu şi la Timişoara câte 40.000, iar la Iaşi peste 30.000.

Mai multe articole despre:
null