MENIU

Monica Macovei, PLÂNGERE PENALĂ împotriva lui Ponta, Corlăţean, Stanoevici

<p>Monica Macovei</p>

Monica Macovei a declarat, miercuri, că a depus la Parchetul General o plângere penală şi un denunţ penal prin care solicită "anchetarea de urgenţă" a lui Victor Ponta, Titus Corlăţean şi Bogdan Stanoevici şi a preşedinţilor secţiilor de votare din străinătate.

Macovei a invocat trei articole din Codul penal, referitoare la împiedicarea drepturilor electorale, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu.

"Azi am depus la Parchetul General, evident domnului procuror Tiberiu Niţu, procur şef al Parchetului General, o plângere penală şi un denunţ penal, deci atât în nume propriu, cât şi în numele cetăţenilor României, prin care solicit anchetarea de urgenţă şi în mod imparţial şi independent a următorilor: Victor Viorel Ponta - prim-ministru şi candidat la alegerile prezidenţiale, Titus Corlăţean - ministru al Afacerilor Externe, Bogdan Stanoevici - ministru delegat pentru românii de pretutindeni şi preşedinţii secţiilor de votare din străinătate, care au împiedicat dreptul la vot şi toate celelalte persoane vinovate de împiedicarea la vot a românilor, pentru comiterea următoarelor trei infracţiuni: împiedicarea drepturilor electorale, prevăzută de art. 385 din Codul penal, care se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani, abuzul în serviciu prevăzut de art. 297 alin. 1 din Codul penal şi neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 298 din Codul penal", a precizat Monica Macovei, într-o conferinţă de presă, potrivit mediafax.ro.

Ea a precizat că solicită procurorului general să rezolve această plângere "de îndată şi cu imparţialitate".