MENIU

Mona Lisa Neagoe, propusă de PNL, cele mai multe voturi pentru postul de judecător CCR

Mona Lisa Neagoe a obţinut marţi majoritatea voturilor membrilor Comisiei juridice pentru a ocupa postul de judecător al Curţii Constituţionale, în urma demisiei lui Toni Greblă, după audierea celor trei candidaţi care s-au înscris în cursă pentru această demnitate.

Judecătorul Mona Lisa Neagoe, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, propusă de PNL, a obţinut 6 voturi pentru şi 4 voturi împotrivă. De asemenea, Simona Maya Teodoroiu, care a fost propusă de PSD, a beneficiat de 4 voturi pentru şi 6 împotrivă. Totodată, senatorul Florina Jipa a obţinut 2 voturi pentru şi 9 împotrivă.

Preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc, a precizat că toate cele trei candidaturi vor fi înaintate plenului Senatului, care va stabili prin vot asupra viitorului membru al Curţii Constituţionale. 

 Mai multe pe Mediafax