MENIU

Mircea Geoană se autopropune Secretar General al NATO

Mircea Geoană se autopropune Secretar General al NATO

Mircea Geoană recunoaşte: e interesat de funcţia de secretar general al NATO. Mai mult, fostul lider social-democrat spune că vizita la Bucureşti a Victoriei Nuland, asistent al secretarului american de stat, ar fi prilejul perfect ca România să ceară sprijinul Statelor Unite cu privire la ocuparea acestei funcţii.

Geoană a subliniat, la Realitatea TV, că Victoria Nuland, subsecretarul american de stat care vine vineri la Bucureşti, este "un superstar al diplomaţiei americane şi o personalitate deosebită". "Nu este emisar, deoarece doamna Nuland are de fapt un tureneu european. Are vizită şi la Berlin, dar şi la Vilnius, la Haga şi la Bucureşti. Deci nu aş dramatiza vizita domniei sale", a spus Geoană.

Senatorul a spus că printre subiectele discutate va fi cel al statului de drept, în contextul modificărilor legislative de anul trecut, care au acordat o superimunitate aleşilor. "Este un subiect care a creat sensibilitate, trebuie să recunoaştem", a spus Geoană.

"A doua problemă sensibilă e reprezentată de recentele declaraţii ale preşedintelui Băsescu cu privire la Republica Moldova", a mai spus Geoană.

Senatorul PSD a apreciat că există şi chestiuni bilaterale, "lucruri pozitive" care vor fi discutate. "Ar trebui să dedramatizăm. Atunci când ai o relaţie atât de intimă, atât de densă, pe multe paliere cu SUA, cînd apare o sincopă, cel mai bun lucru este să îl discuţi", a spus Geoană.

Mircea Geoană a menţionat pe tema NATO: "Doamna Nuland cunoaşte anumite intenţii.... ca România să propună Secretarul General al NATO. N-ar fi surprinsă ca cineva, la Cotroceni sau in altă parte, să spună domne avem o intentie, România să pună un candidat". Întrebat de moderatorul emisiunii REALITATEA TV " s-a vehiculat numele dvs. sunteti interesat?", fostul preşedinte PSD a mărturisit " cine poate să spună că nu e interesat? Cum să fiu în falul ăsta de ipocrit? Evident că m-ar interesa..."