MENIU

Ministrul Energiei, declaraţia anului: "Avem discuţii avansate cu investitorii! I-am văzut în lift!"

Anton Anton

Ministrul Energiei, Anton Anton, vine cu o declaraţie fabuloasă. Acesta a spus că este în discuții avansate pentru proiectul de la Cernavodă, cu niște investitori pe care i-a cunoscut....“în lift”. "

Declarația zilei vine de la Ministerul Energiei. Ministrul Anton Anton a declarat, joi, că este în discuții avansate, pentru proiectul de la Cernavodă, cu niște investitori pe care i-a cunoscut “în lift”. "

"Noi la Cernavodă am prevăzut de la început să construim patru reactoare. Am reuşit să construim unul, apoi am mai dat în funcţiune încă unu. Apoi am încercat să vedem cum mai putem construi şi alte două reactoare, 3 şi 4. Astăzi suntem în discuţii foarte avansate cu nişte investitori. Discuţiile astea continuă. Alaltăieri au fost pe-aci. M-am întâlnit... i-am văzut în lift. Deci discuţiile astea sunt nişte discuţii continue, la care ministerul şi-a manifestat disponibilitatea şi discuţiile cu investitorii nu sunt nişte chestii simple şi nu sunt nişte chestii la care hai, gata, ne-am aşezat, am semnat şi la revedere, nu e aşa. Acolo sunt nişte chestiuni complicate", a declarat ministrul într-un interviu pentru Agerpres.