MENIU

Mesajul lui Gabriel Oprea de Ziua Marinei

Pe 15 august sărbătorim Ziua Marinei Române, zi în care credincioşii cinstesc Adormirea Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. O astfel de sărbătoare este prilejul cel mai bun pentru a ne exprima respectul față de marinarii militari și pentru a le transmite felicitări pentru modul exemplar în care își fac datoria.

"Forţele Navale trebuie să continue să fie un corp de elită al Armatei Române și un ambasador al ţării noastre în lume. Toate activităţile desfăşurate de marinarii militari în ţară şi peste hotare reprezintă o excelentă oportunitate pentru aceștia de a se instrui şi de a proba capacitatea de pregătire şi de acţiune, atât individual cât şi în cooperare cu marinarii din ţările aliate sau partenere.

De aceea, statul român trebuie să continue demersurile privind dotarea şi modernizarea acestei categorii de forţe, pentru a atinge cele mai înalte standarde de operativitate şi compatibilitate ale aliaţilor şi partenerilor.

15 august este, totodată, o zi în care aducem un pios omagiu eroilor care, de-a lungul timpului, şi-au dat viaţa pentru apărarea fruntariilor de ape ale României ori pe întinderile mărilor şi oceanelor lumii.

Ne înclinăm cu recunoştinţă în faţa memoriei celor ce şi-au legat numele de realizările pe care s-a clădit Marina Militară Română şi care şi-au onorat până la capăt Jurământul sacru asumat sub drapelul de luptă tricolor.

De Ziua Forţelor Navale Române, mulţumim marinarilor militari pentru eforturile depuse şi îi felicităm pentru modul în care îşi îndeplinesc importantele sarcini. Uniunea Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul” le transmite tuturor urări de sănătate, salutul nostru călduros, alături de aprecierea şi recunoştinţa noastră. Bun cart înainte! La mulți ani!".

 

Mai multe articole despre:
Gabriel Oprea mesaj de ziua marinei militare