MENIU

Mesaj tranșant transmis de Iohannis PSD și PNL, de la Bruxelles: Poziția de președinte nu se joacă la masa verde

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a comentat, joi, informația apărută în spațiul public potrivit căreiala nivelul Coaliției, mai exact  între PSD și PNL, s-ar purta negocieri privind rotativa la Președinția României. „Poziția de președinte nu se joacă la masa verde”, a declarat Iohanis.

El s-a referit la propunerea de comasare a alegerilor locale şi europarlamentare şi o eventuală "rotativă" a coaliţiei la Preşedinţie.

"Eu ştiu că există o discuţie în coaliţia de guvernare, pentru a găsi soluţii. Discuţia este legitimă, fiindcă patru rânduri de alegeri într-o jumătate de an, practic din iunie până în decembrie, este foarte-foarte greu de gestionat şi atunci ar fi o soluţie ca anumite alegeri să fie comasate, pentru a avea efectiv mai puţine rânduri de alegeri. Cum va gestiona coaliţia aceste chestiuni, vom vedea. Nu este treaba preşedintelui să se implice în negocierile coaliţiei de guvernare pentru astfel de chestiuni. Însă ar fi bine să se ia o decizie cât se poate de repede. Iar în ceea ce priveşte (...) rotaţia preşedinţilor, eu în continuare cred că poziţia de preşedinte nu se joacă la masa verde, ci românii decid cine şi când va fi preşedintele României", a afirmat Iohannis.

Reacția președintelui României vine după ce în spațiul public a apărut un scenariu bombă. Conform acestui senariu, PNL și PSD vin cu un plan ca să rămână la putere pentru următorii 10 ani.

Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, social-democrații propun un tandem astfel încât ambele tabere să fie și la Cotroceni, și la Guvern. Marcel Ciolacu spune că nu exclude un astfel de scenariu, ceea ce ar însemna un candidat comun la prezidențiale atât la alegerile de anul acesta, cât și la cele care vor avea loc peste cinci ani. Lupta cea mare se dă acum pe cine vine cu primul candidat.