MENIU

Mănescu, despre numirea lui Geoană la NATO: Cred că intrăm în normalitate

Mănescu, despre numirea lui Geoană la NATO: Cred că intrăm în normalitate

Ministrul de Externe, Ramona Mănescu, a afirmat că, prin numirea lui Mircea Geonă în funcția de adjunct al secretatului general al NATO, România intră în normalitate, precizând că nominalizarea este o recunoaștere a performanțelor țării noastre, notează HotNews.

„E poziția cea mai înaltă a unui român la NATO și cred că intrăm într-o normalitate care trebuie să ne bucure și pe care trebuie s-o păstrăm și s-o cultivăm. A fost o recunoaștere a României din partea NATO că România a performat, e o recunoaștere pe catre trebuie s-o valorificăm la maxim, pentru că atât domnul Geoană, cât și eu, cât și dl președinte trebuie să mergem în aceeași direcție spre imaginea României care a prins contur, România partener loial și responsabil. E un context foarte bun pentru noi. Aceasta e calea pe care trebuie s-o urmăm. Aici și domnul președinte a susținut și a fost alături de acest proiect, numirea dl Geoană. Cred că toată lumea înțelege avantajul pe care o are astfel de poziție și recunoașterea meritelor României în plan extern”, a declarat Ramona Mănescu, joi seară, la un post TV.

Reamintim că, pe 17 iulie, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat numirea lui Mircea Geoană în funcţia de adjunct al secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice.

Mai multe articole despre:
Mircea Geoană