MENIU

MAI pune piciorul în prag. Numărarea voturilor la parlamentare, înregistrată video

Intreg procesul de votare va fi înregistrat audio-video, se arată în proiectul Hotărâri de Guvern privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2016, publicat marți pe site-ul MAI, scrie Agerpres.

Operatorul de calculator al biroului electoral al secției de vot va fi cel care, potrivit proiectului, va asigura înregistrarea video-audio neîntreruptă a procedurilor realizate de la încheierea votării și până la părăsirea localului secției de vot de către membrii biroului electoral al secției de votare, în scopul asigurării posibilității organismelor electorale de a verifica respectarea dispozițiilor legale.

"Operatorul de calculator trebuie să realizeze înregistrarea video-audio prevăzută la alin.(1) dintr-o poziție fixă, de la o distanță medie, pe un cadru general", se precizează în proiectul Hotărârii de Guvern. Persoanei care va înregistra procedura electorală i se va interzice să realizeze copii ale acesteia, ori să permită accesul altor persoane la înregistrare.

Înregistrările vor fi puse ulterior la dispoziția Serviciului de Telecomunicații Speciale, care le va păstra pe o perioadă de trei luni. STS urmează să fie singura instituție abilitată să copieze înregistrările și la împlinirea termenul de trei luni să le distrugă. Ministerul Afacerilor Interne va asigura achiziționarea timbrelor autocolante, respectiv a plicurilor din plastic transparent, înseriate, prevăzute cu sistem de sigilare, necesare în cadrul procedurilor precum și confecționarea ștampilelor cu mențiunea "VOTAT".

Ministrul Dragoș Tudorache le-a transmis, marți, prefecților că obiectivul organizării procesului electoral este acela de a avea cele mai puțin contestate alegeri. De asemenea, el a cerut respectarea întocmai a termenelor din calendarul electoral.