MENIU

Liviu Dragnea: "Rămân la conducerea PSD, merg până la capăt! Nu mă sperie Iohannis, nici Kovesi!"

Octav Ganea/Inquam Photo
<p>Octav Ganea/Inquam Photo</p>

Liviu Dragnea, președintele PSD, a avut prima reacție după ce a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. După o ședință CexN de 5 ore, Liviu Dragnea a ieșit în fața camerelor, cu liderii PSD, în spatele său, și a spus ce a hotărât: ”Decizia e fermă! Rămân președintele PSD, președintele Camerei! Nu mă sperie Iohannis, nici Hellvig, nici Kovesi, nici Ponta, nici Pahonțu”. Totodată, Liviu Dragnea a declarat că cere iertare românilor care stau în pușcării pe baza unui articol neconstituțional. Liviu Dragnea a mai făcut o promisiune fermă: statul paralel va fi zdrobit. 

Liviu Dragnea a declarat că decizia sa de condamnare este o execuție în masă, dar decizia sa este fermă: va rămâne la șefia PSD, a Camerei Deputaților, și totodată, va zdrobi statul paralel:

”Ieri am asistat la o executie în masa, a trebuit sa fie condamnati 9 oameni ca sa se justitifce si condamnarea me. A fost un judecator care a rezistat, a facut opinie separată si care ma vedea nevinovat si acum. În ce privește poziția mea: am avut discuţie în CEx cu cele două mandate, de preşedinte PSD şi preşedinte (al Camerei Deputaţilor - n.r.) pe masă, în mod simbolic. Fiecare coleg şi-a exprimat liber părerea şi susţinerea şi mi-au cerut în unanimitate să nu am o abordare personală a acestei situaţii, pentru că mai importante decât mine sunt câteva lucruri - stabilitatea ţării, stabilitatea guvernării, îndeplinirea fiecărei prevederi din programul de guvernare, care a început să producă efecte pozitive şi va produce în continuare, dar şi stabilitatea partidului, pentru că riscul este uriaş - au spus ei - ca PSD să se destructureze. De asemenea, au spus că nu putem să ezităm în a duce la capăt lupta pe care am început-o şi anume pe de o parte de normalizare a legilor justiţiei şi a codurilor penale, iar pe de altă parte de destructurare a acestui sistem ocult”, a relatat Dragnea.

Totodată, Liviu Dragnea a mai spus că le-a transmis colegilor că vrea să meargă până la capăt, și știa că mitingul PSD va contribui la condamnarea sa:

”Nu am nicio ezitare. Am spus în faţa Congresului, am spus-o şi in faţa a sute de mii de oameni la miting că am de gând să merg până la capăt, am ştiut că atunci când am organizat mitingul că acea manifestare va mări presiunea pe completul de judecată - pentru că acel miting i-a speriat foarte tare Mi-am dat seama că acel miting va contribui al condamnarea mea. (...) Eu le-am spus că obiectivele mele rămân aceleaşi: programul de guvernare să fie pus în practică şi va fi pus, iar statul paralel, aşa cum îl numim noi, să fie zdorobit. Şi va fi zdrobit”.

Liviu Dragnea a afirmat vineri că îşi cere iertare că "s-a lungit atât de mult elaborarea Codului penal", și le-a ceruit iertare românilor care se află în pușcării, pe baza unui articol neconstituțional:

”Îmi cer iertare acum în faţa dvs şi în faţa celor care ne privesc miilor de români care unii stau în puşcărie pe un articol neconstituţional, alţii sunt târâţi în tribunale pe baza aceluiaşi articol sovietic şi alţii sunt târâţi pe la DNA şi mai sunt şi alte mii sau zeci de mii care nici măcar nu ştiu că au dosar. Îmi cer iertare pentru că s-a lungit atât de mult elaborarea Codului Penal. Probabil că n-o să mă ierte. Maniera pe care noi am avut-o, pe care eu am avut-o de a avea o abordare procedural corectă în Parlament s-a dovedit că a fost una greşită, pentru că în Parlament nu se poate vorbi de adoptarea în procedură normală, dezbateri, adoptare şi promulgare. Orice lege (...), toate sunt atacate, toate sunt retrimise. (...) Decizia mea este foarte fermă. Rămân la conducerea PSD pentru a duce toate aceste lucruri la capăt, şi le voi duce. Rămân şi în conducerea majorităţii parlamentare împreună cu domnul preşedinte Călin Popescu Tăriceanu. Nu va trece moţiunea de cenzură, în schimb şi eu, şi colegii mei am decis astăzi să fim mult mai fermi şi mult mai radicali cu tot ceea ce trebuie să facem”

Șeful PSD a mai avut un mesaj clar: de acum vor fi mai radicali, mai fermi, iar nimeni nu îl sperie, nici Iohannis, nici Kovesi:

”Nu mă sperie nici Iohannis, nici Hellvig, nici Pahonţi, nici Kovesi, nici Băsescu, nici Ponta, nici Oprea, nici alţii. Obiectivele la care m-am angajat şi pentru care mi-am asumat responsabilitatea rămân aceleaşi şi împreună cu colegii mei le vom duce la capăt”, a avertizat Liviu Dragnea. Liviu Dragnea a mai făcut o promisiune fermă: statul paralel va fi zdrobit. 

Deciziile luate de CeX al PSD: Dragnea, susţinut în toate funcţiile politice

Comitetul Executiv Național al PSD a decis, vineri, susținerea a președintelui PSD Liviu Dragnea în toate funcțiile politice deținute de acesta la conducerea partidului și la conducerea Camerei Deputaților din Parlamentul României. Realitatea.net a redat cele mai importante momente ale zilei.

Update 18.45: Şedinţa CexN al PSD s-a încheiat. La ora 19:00 - Prima reacţie a lui Dragnea după condamnare

Update 17.00 Liderii apropiați lui Dragnea sunt încă în biroul acestuia. Totodată, la intrarea din spatele biroului, presa nu are acces, intrarea fiind chiar păzită.

La ședința informală de la ora 14.00, în biroul lui Liviu Dragnea au intrat Viorica Dancila, Gabriela Firea, Rovana Plumb, Marian Oprișan, Claudiu Manda, Gabriel Vlase, Nicoale Bădălău, Mihai Fifor, Felix Stroe, Șerban Valeca, Daniel Florea, Daniel Băluță, prin două intrări diferite. Potrivit unor surse, Liviu Dragnea ar fi încercat să îl convingă pe Gabriel Vlase să renunțe la nominalizarea pentru șefia SIE. Înainte de a intra în biriul lui Liviu Dragnea, Rovana Plumb avea lacrimi in ochi aproape, spunând ca este foarte afectată. 

”Da, sunt afectată pentru că înainte de a deține orice fel de funcție, înainte de a vorbi de responsabilitate, sunt om si așa am fost educată”, a spus Rovana Plumb, întrebată dacă avea lacrimi în ochi.

Ea s-a arătat convinsă că "Liviu Dragnea va acţiona ca şi până acum, în interesul ţării".

"Şi nu sunt de acord sub nicio formă să existe tema renunţării la poziţia pe care o are. Susţin în totalitate ca preşedintele Liviu Dragnea să continue efortul de a putea guverna bine şi de a putea face lucruri bune. Nu mi-aş fi dorit şi nu aş fi crezut ca după 28 de ani de la Revoluţie să trăim momente în care ura să fie atât de puternică şi atât de vizibilă. Respect democraţia, respect dreptul la protest, dar nu pot să cred că pot exista atitudini de bucurie, de cântec, de dans faţă de necazul unui om. (...) Cred în nevinovăţia lui Liviu Dragnea", a arătat Rovana Plumb.

Liviu Dragnea a fost condamnat, joi, în dosarul "Bombonica": 3 ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu, şi achitare pentru acuzaţia de fals. Bombonica Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, scapă de închisoare, fiind sancţionată doar cu amendă de 1.000 de lei.

Totodată, alţi nouă oameni au primit deja condamnări la închisoare cu executare sau suspendare. Decizia este dată de Curtea Supremă, în prima instanță, după ce a amânat, deja, de două ori, verdictul. Așadar, decizia nu este definitivă. DNA a cerut ca liderul social-democraţilor să primească şapte ani şi jumătate de detenţie, în timp ce Liviu Dragnea miza pe achitare.

DNA a cerut 7 ani de închisoare. Dragnea spera la achitare

"DNA pentru mine vrea pe viaţă. Pentru mine şi alţi lideri politici. Am afirmat cu tărie nevinovăţia mea, am solicitat achitarea şi am mai spus că eu muncesc în folosul comunităţii de peste 20 de ani de zile", spunea, pe 15 mai, Liviu Dragnea. Procurorii DNA au altă variantă în ceea ce privește soarta lui Liviu Dragnea. Anchetatorii au cerut șapte ani și jumătate de închisoare.

Sentința, dată de judecătorii care l-au achitat pe Tăriceanu

Completul care judeca dosarul lui Dragnea este format din trei judecatori: Stefan Pistol (presedinte), Geanina Arghir si Constantin Epure. Cazul este in faza de fond a procesului, iar decizia pe care o vor da magistratii poate fi contestata la Completul de 5 judecatori de la Inalta Curte. Procesul angajarilor fictive la DGASPC Teleorman este pe rolul Inaltei Curti din 15 iulie 2016 si a avut 15 termene de judecata. Inalta Curte a amanat de doua ori pronuntarea in acest caz.

PSD, mesaje de susținere pentru Liviu Dragnea

În schimb, la doar câteva ore de la sentință, PSD a transmis mesaje de susţinere la unison pentru Liviu Dragnea, după ce şeful PSD a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Lideri de partid, miniştri, parlamentari, toţi au spus că decizia este nedreaptă și că ei sunt alături de Liviu Dragnea. Mai mult, Viorica Dăncilă a transmis că cei care îi cer demisia lui Liviu Dragnea încalcă Constituţia. Lia Olguța Vasilscu a spus că nu ”sângerează doar Liviu Dragnea, ci întreg partidul”, iar Carmen Dan susține că cel mai bine este să ”taci inteligent”. La fel, mesaje de susținere a dat și organizația de femei a PSD, dar și președinții PSD din zona de nord-vest. Pe de altă parte, deputatul PSD, Cătălin Rădulescu, cunoscut şi ca " deputatul Mitralieră", recunoaşte că a doua condamnare pentru Liviu Dragnea este o decizie "dureroasă", iar lucrurile în PSD nu stau deloc bine. Şi senatorul Ecaterina Andronescu a comentat că este o pedepsa grea, pe care "nici duşmanilor nu le-o doreşte". Ministrul Sănătății Sorina Pintea a afirmat că judecătorii au pus în balanță oameni și nu fapte.

Citește și:

PSD, unitate de monolit în jurul conducătorului iubit. Lideri şi miniştri, zeci de mesaje

Dăncilă, reacţie delirantă: "Cei care îi cer demisia preşedintelui PSD nu respectă Constituţia!"

Lia Olguța Vasilescu, poetic: ”Nu sângerează numai Liviu Dragnea, sângerează tot partidul”

Liviu Dragnea, condamnat: 3 ani şi 6 luni cu executare pentru instigare la abuz în serviciu

Tăriceanu ameninţă după ce Dragnea a fost condamnat: "PSD şi ALDE vor continua reformarea justiţiei