MENIU

Liviu Dragnea: PSD trebuie să își clarifice doctrina și ideologia

<p>Liviu Dragnea: Diaspora va avea condiţii cel puțin egale cu cele ale rom&acirc;nilor din ţară</p>

Partidul Social Democrat trebuie să își clarifice doctrina și ideologia, a declarat, sâmbătă, la Conferința Județeană a PSD Iași, președintele interimar al formațiunii, Liviu Dragnea.

"Eu insist să ne lămurim și să înțelegem că suntem partid de stânga, stânga nouă, cu principiile care guvernează stânga, cu principiile pe care se bazează stânga, nu să avem tot timpul abordări neclare. (....) Pe noi ne interesează să știm exact cum suntem și lumea să știe: 'da, PSD-ul este așa, PSD-ul face dezvoltare, PSD-ul este partidul construcției, partidul comunicării, partidul viitorului'. Ceilalți, dacă vor, trebuie să arate și ei cum vor să construiască această țară, nu să fie hârâială permanentă și război politic permanent", a spus Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

El a arătat, totodată, că este nevoie de un plan de dezvoltare a țării pe următorii 20-30 de ani.

"Îl putem face. E obligatoriu să-l facem. Orice țară normală care e dezvoltată așa a lucrat și așa lucrează. Reforma statului, reforma profundă a sistemului de pensii — nu se face să luăm categorii și categorii să le dăm pensii speciale. Așa nu ajungem nicăieri. Un sistem de salarizare corect, un Cod administrativ care să-i ajute pe primari să administreze, să gestioneze, să gospodărească și să dezvolte comunitățile, nu să stea cu frica în sân că, dacă nu au înțeles bine un articol dintr-o lege, din sutele de legi, vine cineva și îți bate la ușă. Să discutăm cu tărie despre nevoia de regionalizare. Este prea multă putere la București. Un ghem de putere prea strâns, prea mulți bani, prea multă decizie acolo", a susținut Liviu Dragnea.