MENIU

Lista neagră a lui Voiculescu pentru Dumnezeu

Într-o postare pe blogul personal, Dan Voiculescu a povestit cum și-a petrecut Revelionul. Afaceristul, care ispășește o pedeapsă de 10 ani de închisoare spune că s-a uitat la televizor și a ascultat radio.

„Aseară (n.r. în noaptea de Revelion) am urmărit programele TV ale Antenei 1 și Antenei 3, am ascultat Radio Romantic. N-am cuvinte să vă explic ce alinare, ce mândrie, ce satisfacție am avut realizând cât de mult s-au deschis acești nuferi ai maturității mele. Să reziști peste 20 de ani într-o competiție acerbă și, de multe ori, nedreaptă, este înălțător. Am avut totuși timp și pentru o introspecție. În general, m-am simțit bine”, povestește Dan Voiculescu.
 
Fondatorul Partidului Conservator nu a scăpat ocazia de a face câte predicții și a făcut o enumerare a celor care, în opinia sa, „vor fi judecați de Dumnezeu”. Suprinzător, pe lista sa apare și

Continuarea articolului şi numele celor 9 oameni pe care Voiculescu îi vrea pedepsiţi în 2015, în articolul de la acest link.

Mai multe articole despre:
null