MENIU

Klaus Iohannis, discuții cu omologul polonez pe tema situației de securitate din regiunea Mării Negre 

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, o discuţie telefonică cu omologul polonez, Andrzej Duda, cu privire la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre.

"Am avut, astăzi, o discuţie telefonică substanţială cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, cu privire la situaţia gravă de securitate din regiunea Mării Negre în urma acţiunilor Rusiei care încalcă grav dreptul internaţional şi măsurile comune care urmează să fie luate în cadrul NATO şi în formatul Bucureşti 9", a scris Iohannis, marţi, pe Twitter. 

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, că România condamnă cu fermitate recunoaşterea de către Rusia a regiunilor ucrainene Doneţk şi Lugansk ca independente.

„Este o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, care trebuie să atragă cel mai sever răspuns al comunităţii internaţionale", a subliniat el.

Iohannis a adaugat că „Rusia, membru permanent al Consiliului de Securitate ONU, ameninţă, prin acţiunile sale, pacea şi securitatea globale garantate de însuşi Consiliul de Securitate ONU, încălcând deliberat principiile de drept internaţional prevăzute de Carta ONU şi de Actul final de la Helsinki”.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, recunoaşte indepedenţa republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, anterior, el informându-i telefonic în legătură cu această intenţie pe preşedintele Franţei Emmanuel Macron şi pe cancelarul german Olaf Scholz, cărora le-a transmis că va semna „în curând” decretul de recunoaştere a celor două republici.

După şedinţa Consiliului de Securitate al Federaţiei ruse, Putin a ţinut un discurs despre lunga istorie a Rusiei şi a fostei Republici Sovietice Socialiste Ucrainene sub conducerea comunistă în secolul al XX-lea, informează CNN. Putin a afirmat că Rusia a fost „jefuită” când Uniunea Sovietică s-a destrămat în 1991.