MENIU

Klaus Iohannis convoacă CSAT, în mijlocul scandalului cu salariile militarilor. Care sunt temele

Preşedintele Klaus Iohannnis a convocat şedinţa CSAT, pentru 14 septembrie, a anunţat Mădălina Dobrovolschi, purtătorul său de cuvânt, într-o declaraţie la Palatul Cotroceni. 

"Joi, 14 septembrie, ora 11, la Palatul Cotroceni, are loc şedinta Consiliului Suprem de Apărare, condusă de preşedinte. Se va dezbate participarea Armatei române la o misiune navală sub conducerea NATO, dar şi strategia naţională în vederea proliferarii armelor de distrugere în masă", a spus Mădălina Dobrovlschi.

Aceasta a mai declarat că preşedintele a fost informat cu privire la situaţai din MApN şi a cerut soluţionarea crizei:

"Preşedintele României a fost informat în permanenţă în legătură cu situaţia din MApN, a avut un dialog, aşa cum v-am informat, cu premierul, a cerut soluţionarea problemei din MApN, lucru care s-a întîmplat. (...) Premierul a primit demisia din partea mininistrului, iar preşedintele a fost de acord cu propunerea premierului", a spus Dobrovolschi, întrebată despre poziţia Administraţiei Prezidenţiale cu privire la disputa din Ministerul Apărării.

Dobrovolschi a mai anunţat că preşedintele va participa şi la reuniunea ONU, care va avea loc la New York, între 18-23 seprembrie.

"Preşedintele va particpa la Adunarea Generală ONU de la New York. Este vorba despre sesiunea cu numărul 72. Sunt, evident, o serie de acţiuni şi de întâlniri importante care se află în agenda preşedintelui, tocmai de aceea la momentul potrivit veţi primi un program detaliat, complex", a anunţat Dobrovolschi. Reuniunea din 2017 are tema "Concentrându-ne pe Oameni: Eforturi pentru Pace şi a Viaţă Decentă pentru toţi pe o Planetă Sustenabilă".