MENIU

Iohannis a mediat conflictul dintre șefa DNA și șeful SIE: "Problema s-a rezolvat"

Klaus Iohannis a anunțat într-o conferință de presă că i-a chemat, astăzi, la discuții pe Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA, și pe Mihai Răzvan Ungureanu, șeful SIE, în urma scandalului dintre cele două instituții.

“Această situație care a apărut se datorează unei comunicări suboptimale și, pentru a clarifica aceste aspecte, i-am invitat astăzi dimineață pe amândoi la o discuție. A fost o discuție constructivă, s-au lămurit lucruri și, în continuare, urmează ca ei împreună să găsească soluțiile la problemele care ar putea să apară. Consider că problema s-a rezolvat”, a declarat Klaus Iohannis.

Laura Codruța Kovesi acuză SIE că în ultimii 3 ani nu a furnizat nicio informație care să ajute anchetele desfășurate de DNA împotriva unor afaceriști cu conturi în străinătate.

Serviciul de Informații Externe a răspuns acuzațiilor șefei DNA, explicând că a informat instituțiile din sistemul de siguranță națională și că nu poate spiona pe teritoriul țărilor aliate, subliniind că informațiile despre transferuri bancare și case cumpărate în occident pot fi aflate de la autoritățile din țările europene.

Mai multe articole despre:
Kovesi mru iohannis