MENIU

Iohannis, după validarea referendumului: Forțele politice să pună în aplicare ce au decis cetățenii

OUG pe Codul administrativ. Noi obligaţii pentru preşedinte în legătură cu numirea unui ministru

Președintele Klaus Iohannis a salutat hotărârea adoptată de către Curtea Constituțională. Acesta apreciază că validarea referendumului din 26 obligă toate forțele politice parlamentare să pună de urgență în aplicare ceea ce au decis cetățenii.

Președintele României atrage atenția că, pe 26 mai, cetățenii au respins categoric demagogia și discursul anti-european și anti-justiție susținut de PSD-ALDE.

,,Coaliția de guvernare, care a refuzat să semneze Acordul Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României, trebuie să înceteze să îi mai sfideze pe români, ignorând opțiunile clar exprimate prin vot la referendumul validat astăzi de CCR'', a spus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis solicită Parlamentului să transpună cu celeritate în legislație toate prevederile stipulate în Acordul Politic Național, pe care l-a inițiat pentru a fi respectată pe deplin voința suverană a cetățenilor români în favoarea statului de drept și împotriva modificărilor de natură să afecteze independența sistemului judiciar, exprimată ferm și fără echivoc la referendum.

Peste 6,5 milioane de români au spus „DA!” la referendumul pe care președintele Klaus Iohannis l-a convocat ca urmare a asaltului permanent dus în ultimii ani de PSD și ALDE împotriva statului de drept.

,, Votul popular masiv dat pentru România europeană și democratică, în care justiția trebuie să rămână independentă, a fost o sancțiune drastică la adresa tuturor încercărilor de a modifica legislația penală și de a-i scăpa pe politicienii corupți de rigorile legii. Totodată, cetățenii au transmis clar actualei guvernări să renunțe de îndată la practica abuzivă a legiferării prin intermediul Ordonanțelor de Urgență'', a mai spus președintele.

Mai multe articole despre:
iohannis