MENIU

Iohannis, după ce şefa Uniunii Judecatorilor l-a criticat: Este în nota campaniei pentru CSM

Președintele Klaus Iohannis este de părere că declarațiile președintelui UNJR, Dana Gîrbovan, care consideră nefirească solicitarea sa către procurorul general privind soluționarea anumitor dosare, sunt "în nota campaniei pentru CSM".

Totodată, șeful statului susține că ar fi ''nefiresc'' și ''contraproductiv'' ca dosare — cum este cel al Revoluției sau Mineriadei—, care atrag atenția publică, să nu fie soluționate.

''Pe mine mă interesează ca toate instituțiile statului să funcționeze foarte bine. Și atunci am constatat că un lucru, care se poate îmbunătăți net, dacă vorbim de parchete, este celeritatea cu care se lucrează și în acest sens a venit solicitarea mea. Ar fi nefiresc și contraproductiv ca dosare care atrag enorm de mult atenția publică, și de asta am dat exemple mai vechi ca să nu se înțeleagă greșit, cum e Dosarul Revoluției, dosarul Mineriadei, să rămână atâta timp în atenția publicului și să nu avem concluzii de la procurori. Cred că e foarte ușor de înțeles. Iar atunci când mă exprim într-o chestiune care privește România, atunci trebuie să își amintească toată lumea că eu nu reprezint doar statul român, eu reprezint și societatea. Și dacă societatea românească are pretenția ca instituțiile să funcționeze foarte bine și astfel de chestiuni să fie rezolvate cu celeritate atunci eu mă simt chemat să spun acest lucru. Eu sunt mediator între stat și societate. Eu nu reprezint nici sistemul judiciar, nu reprezint nici în exclusivitate societatea. Dar interesul meu este ca lucrurile să funcționeze atât de bine încât și unii și alții să fie mulțumiți de rezultate'', a spus șeful statului, la Palatul Cotroceni, scrie Agerpres. 

Președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din Romania (UNJR), Dana Gîrbovan, a calificat joi drept "nefirească" solicitarea șefului statului, Klaus Iohannis, către procurorul general al României de urgentare a soluționării mai multor dosare penale. "Dacă este vorba despre dosarele actuale, din punctul nostru de vedere, este o chestiune absolut nefirească și arată exact o mentalitate greșită la care Executivul și celelalte puteri ale statului se raportează", a afirmat Gîrbovan, la sediul CSM.

În opinia sa, "este necesar să se decripteze, inclusiv la nivelul numirilor la vârful structurilor de Parchet, partea politică ce include președintele și Ministerul Justiției, pentru a avea o reală separare a celor două puteri''. ''Altfel ajungem la aceste chestiuni când fie președintele, fie prim-ministrul, fie ministrul Justiției consideră că este legitim să ceară socoteală procurorilor pentru anchete care, dacă este vorba despre chestiuni particulare și nu de informații de sistem, sunt, din punctul nostru de vedere, inadmisibile", a arătat aceasta.

Mai multe articole despre:
măsuri campanie CSM decizii Klau Iohannnis