MENIU

Iohannis: ”Nu există niciun stat paralel. E o prostie inventată de persoanele cu probleme penale”

Preşedintele Klaus Iohannis a participat miercuri la dezbaterea ”Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor SMART pentru Ploieşti”, organizată de Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti. Șeful statului a transmis, după conferință, că nu există niciun stat paralel, aceasta fiind o ”prostie inventată” de persoanele cu probleme penale.

UPDATE: Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu există niciun stat paralel, aceasta fiind o ”glumă proastă” făcută de persoane cu probleme penale, care vor ”să acapareze toată puterea”.

”Statul paralel este o glumă destul de proastă. Totuși, nu există niciun stat paralel, dar există câteva persoane care vor să acaparaze toată puterea. Conceptul vine din mai multe țări nu neapărat democratice. Este greșit ca în conducerea statului să ajungă persoane cu probleme penale. Ei ajung acolo și vor să-și apere pielea proprie, nu pielea românului. Rezultatul este acesta, se victimizează și vin cu prostii de tipul stat paralel”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a mai declarat în fața jurnaliștilor că nu se teme de suspendare.

”Nu mă tem de nicio suspendare. Nu există niciun temei și nu cred că românii își doresc așa ceva”, a mai spus Klaus Iohannis.

Totodată, Iohannis a mai comentat și ”revoluția fiscală” a guvernului PSD-ALDE, spunând că dacă guvernații vor merge înainte cu modificările fiscale, vor trebui să ia o serie de măsuri corective.

”Așa zisa revoluție fiscală este un concept impus de PSD și pus în practică de guvern. Dacă vor fi hotărâți să meargă înainte, vor trebui să ia o serie de măsuri corective”, a punctat  șeful statului.

Referitor la modificarea legilor din justiție, Klaus Iohannis este de părere că există un ”dialog al surzilor” între cei care vor să schimbe legea justiției.

”În ceea ce privește legile justiției, e foarte bine că se lucrează la Parlament și seara și dimineața. Sunt foarte îngrijorat că se poate constata un dialog al surzilor între cei care vor să schimbe legislația justiției. Avem opinii negative de la CSM și cred că ar fi motivul ca Parlamentul să înțeleagă nevoia unei consultări reale, așezate. Modificările trebuie făcute după o discuție”, a declarat mai subliniat șeful statului în fața jurnaliștilor.

Despre moțiunea de cenzură depusă de PNL la Parlament, președintele spune că este un exercițiu democratic bun

”Moțiunea de cenzură vom vedea dacă trece sau nu trece. Este un exercițu democratic bun”, a declarat șeful stautlui.

Despre Liviu Dragnea, Klaus Iohannis a mai spus că trebuie să demisioneze.

”Am tras semnale de atenționare încă de mai multă vreme. Nu am vrut să văd circul din fața DNA, însă a fost inevitabil. Eu cred că trebuie să demisioneze. Nici măcar nu trebuia să ajungă acolo unde e acum”, a spus Iohannis.

Întrebat dacă anul acesta va invita toți oamenii cu funcții importante în stat la parada de 1 decembrie, Klaus Iohannis a răspuns afirmativ.

”Anul trecut, într-adevăr nu am invitat pe toată lumea fiindcă am vrut să subliniez că există oameni care au probleme foarte mari. Și am constat că românii vor ca în conducerea statului să existe o bună înțelegere. Am hotărât ca anul acesta să invit oamenii după funcții la parada de 1 decembrie”, a mai precizat  Klaus Iohannis.

Președintele a mai spus că este întrebat de ceilalți șefi de state de ce persoane cu probleme penale se află la conducerea statului.

”Vă dați seama ce întrebări interesante primesc de la ceilalți șefi de state. Lumea nu înțelege cum s-a ajuns aici. Nu mă simt stânjenit de aceste întrebări, că reprezint pe toată lumea. E neplăcut să te întrebe cum numărul doi și numărul trei din sunt implicați în chestiuni penale”, a declarat conchis Klaus Iohannis.

----------------------------------------------------------

UPDATE. Președintele Klaus Iohannis a declarat, la sosirea în Gara de Vest din Ploiești, că a mers cu trenul pentru a transmite ”un semnal” și pentru a inspecta situația pe ruta București-Ploiești.

”Am vrut să văd cum se circulă în ziua de azi cu trenul. Dar mai mult de atât, am mers cu trenul ca să transmit un semnal că avem nevoie de mobilitate. Pe ruta Bucureșt – Ploiești totul funcționează bine, se pot face îmbunătățiri, dar se circulă bine”, a declarat șeful statului în gara din Ploiești.

Klaus Iohannis a mai spus că, în schimb, nu vrea să meargă cu trenul de la București la Sibiu, pentru că acest lucru ar însemna să schimbe un tren, iar călătoria ar dura 7 ore.

Totodată, președintele a declarat că și-a cumpărat singur biletul.

”Am călătorit la Clasa 1 și am dat 26 de lei pe bilet”, a mai spus președintele în fața jurnaliștilor.

---------------------------------------------------------------

Klaus Iohannis a plecat către Ploieşti cu trenul de 16:10.

Dezbaterea are loc în contextul în care ne apropiem de intrarea în anul Centenarului Marii Uniri. ”Este un prilej important în care se poate trage linie, se poate face o analiză în legătură cu locul în care se află România în acest moment, în ce stadiu de dezvoltare sunt comunităţile României, dar este şi un prilej important pentru aleşi să-şi informeze cetăţenii în legătură cu perspectivele pe care le au în vedere privind dezvoltarea zonelor rurale şi urbane în România în perioada următoare”, a afirmat purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, la sosirea în Gara de Vest din Ploiești că a mers cu trenul pentru a transmite ”un semnal”.

”Am vrut să văd cum se circulă în ziua de azi cu trenul. Dar mai mult de atât, am mers cu trenul ca să transmit un semnal că avem nevoie de mobilitate. Pe ruta Bucureșt – Ploiești totul funcționează bine, se pot face îmbunătățiri, dar se circulă bine”, a declarat șeful statului în gara din Ploiești.

Klaus Iohannis a mai spus că, în schimb, nu vrea să meargă cu trenul de la București la Sibiu, pentru că ar însemna să schimbe un tren, iar călătoria ar dura 7 ore.

Totodată, președintele a declarat că și-a cumpărat singur biletul.

”Am călătorit la Clasa 1 și am dat 26 de lei pe bilet”, a mai spus președintele în fața jurnaliștilor.

Mai multe articole despre:
tren iohannis