MENIU

Încep negocierile pentru șefii serviciilor secrete. LISTA scurtă a lui Nicușor Dan: pe cine vrea președintele

Încep negocierile pentru șefii serviciilor secrete. LISTA scurtă a lui Nicușor Dan: pe cine vrea președintele

Încep negocierile pentru numirea șefilor la serviciile secrete! Potrivit unor surse, președintele Nicușor Dan are deja o listă scurtă de 4-5 nume. Printre persoanele luate în calcul de președinte s-ar putea număra inclusiv oameni politici, asta deși inițial anunțase că nu ia în calcul acest scenariu. Numirile ar urma să fie negociate mai întâi cu partidele de la putere, în special cu PSD. Mai ales în contextul în care Nicușor Dan nu ia în serios amenințările PSD cu privire la ieșirea de la guvernare! Președintele spune că actuala coaliție este stabilă și că se așteaptă doar la modificări minore în următorii ani. 

Potrivit unor surse apropiate de Administrația Prezidențială, numirile vor fi făcute după ce vor fi purtate aceste negocieri cu liderii partidelor din Coaliție, care urmează să înceapă cât de curând.

Se vor purta aceste negocieri, spun sursele Realitatea PLUS, la pachet cu negocierile pentru conducerea Parchetelor și se vor purta cu precădere cu Partidul Social Democrat, singurul partid care poate asigura majoritatea la guvernare, pentru că președintele ar fi direct interesat ca social-democrații să mențină Coaliția în actuala formulă.

Ne așteptăm, deci, să fie purtate aceste negocieri pe această așa-zisă listă scurtă de patru-cinci nume pe care președintele Nicușor Dan deja o are, nume printre care s-ar regăsi și personalități politice. Asta deși, inițial, președintele spunea că nu și-ar dori să se ajungă în acest scenariu.

Totul în condițiile în care, de mai bine de doi ani, Serviciul Român de Informații nu are o conducere civilă și în contextul în care social-democrații au amenințat deja de mai multe ori că vor pleca de la guvernare. Președintele spune însă că este optimist că în următorii ani sau cel puțin până la finalul acestuia, Coaliția se va menține în aceeași formulă.