MENIU

Guvernul PSD își arată "comptența". Concurs de Ziua Națională, lasat pe 3 decembrie

În buna tradiție a incompetenței Guvernului Dăncilă, Ministerul Educației lansează un concurs de Ziua Națională, dar cu începere de pe data de 3 decembrie.

Instituția anunță că evenimentul prilejuit de Ziua Națională va demara 2 zile mai târziu: “Concursul va lua startul luni, 3 decembrie 2018, sub semnul emoției și inspirației generate de sărbătoarea de 1 Decembrie, și se va finaliza în ultima zi de școală/cursuri din semestrul I al anului școlar în curs”.

“În învățământul preuniversitar, competiția se va desfășura pe niveluri de învățământ (preșcolar, primar, gimnazial, liceal), sub coordonarea cadrelor didactice de specialitate. În vacanța intersemestrială (2-10 februarie 2019), la nivelul fiecărui inspectorat școlar, vor fi selectate cele mai reușite lucrări ale preșcolarilor și elevilor din fiecare județ. În desemnarea premianților, ponderea cea mai mare o va avea originalitatea creației”, spune Ministerul.

“Autorii lucrărilor câștigătoare vor primi recunoașterea, în mod public, a poziției dobândite în ierarhia națională a concursului, prin premii, precum și prin acordarea Medaliei Centenar și a diplomei de excelență”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.

“Ministerul Educației Naționale lansează, cu prilejul Zilei Naționale de 1 Decembrie 2018, un concurs național adresat tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul preuniversitar, cu următoarele secțiuni:creație literară (versuri, proză, eseuri), arte vizuale și muzicale, creații media. Concursul este deschis și studenților din învățământul superior, domeniul arte vizuale, din cadrul a 18 universități din țară (care se pot înscrie la secțiunea aferentă)”, spune instituția.

Mai multe articole despre:
România Centenar ziaua nationala