MENIU

Guvernul își va asuma răspunderea pe eliminarea pensiilor speciale dacă legea pică în Parlament

Guvernul își va asuma răspunderea pentru eliminarea pensiilor speciale, dacă proiectul PNL nu va fi adoptat marți în plenul Camerei Deputaților, a declarat Robert Sighiartău.

Liberalul susține că nu crede că proiectul legislativ va fi retrimis la comisie.

„Sper ca mâine să fie ziua victoriei și ziua decisivă în care vom elimină pensiile speciale așa cum am declarat și susținut noi, pentru că este proiectul PNL. Nu cred că va fi retrimis la comisie, depinde ce va face PSD-ul, oricum dacă mâine va fi retrimis la comisie, noi vom venii cu asumare privind eliminarea pensiilor speciale. Ceea ce îmi doresc eu cel mai mult este să eliminăm pensiile speciale ale parlamentarilor, să nu mai fie acuzați parlamentarii că au privilegii, mai ales că majoritatea dintre ei nu prea muncesc.”, a declarat Robert Sighartău.

Deputatul PNL a adăugat că ar trebui eliminate pensiile speciale tuturor categoriilor, mai puțin pe cele ale militarilor, deoarece își riscă viața pentru țară.