MENIU

Guvern: CNSAS să clarifice în cel mai scurt timp informațiile referitoare la Mircea Dumitru

Premierul Dacian Cioloș a discutat marți cu ministrul Educației, Mircea Dumitru, și a primit asigurări că acesta nu a avut relații de colaborare cu fosta Securitate și nici nu a făcut acte de poliție politică, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu.

Potrivit acestuia, Guvernul consideră că CNSAS are datoria de a clarifica rapid informațiile apărute în presă referitoare la Mircea Dumitru pentru a nu exista îndoieli asupra moralității acestuia, scrie Agerpres.

"Guvernul nu a primit nicio informare oficială din partea CNSAS despre modificări sau elemente noi care să ducă la invalidarea deciziei din 2007. Considerăm că este de datoria CNSAS să clarifice în cel mai scurt timp posibil informațiile apărute în presă pe acest subiect, pentru a nu exista nicio umbră de îndoială cu privire la moralitatea domnului ministru al Educației", afirmă Iolu, într-o declarație remisă presei.

El mai spune că "integritatea rămâne valoarea esențială" la care se raportează Guvernul Cioloș, "înțelegând aici și faptul că niciunul dintre miniștri nu a colaborat și nici nu a fost agent al fostei Securități".

Iolu amintește că, prin decizia din 2007, Colegiul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) (...) "precizează clar faptul că domnul Mircea Dumitru nu a fost agent/ colaborator al poliției politice comuniste".

"Decizia a fost dată înainte ca Mircea Dumitru să fie numit prorector, iar ulterior rector", mai spune Iolu.

Mai multe articole despre:
CNSAS mircea dumitru ministrul eduatiei