MENIU

Gușă: Adevăratul motiv pentru care Dragnea nu-l mai vrea pe Grindeanu

Dragnea nu-l mai vrea pe Grindeanu, în primul rând pentru că Grindeanu este din Transilvania. El nu apreciază nici ardelenii, nici bănățenii, pe nimeni de dincolo de Carpați, spune Cozmin Gușă. Consultantul politic a vorbit, pentru Realitatea.NET, despre negocierile cu UDMR, precum și despre lista PSD cu posibile variante de prim-miniștri.

S-a văzut că Dragnea nu-i agreează pe ardeleni în primul rând atunci când a preferat-o pe Shhaideh în locul lui Dâncu, deși și PSD îi era dator lui Dâncu pentru anul de favoritisme din guvernarea tehnocrată, dar și Dragnea personal, pentru lucruri care se știu doar de către inițiați, și nu se spun, a afirmat Cozmin Gușă.

De altfel, subliniază consultantul politic, asta e și motivația lui atunci când, căutându-și ”pedigree-ul potrivit”, se autodeclară ”cuman”, adică ceva vechi, venind din istorie și respectabil pentru români, din unghiul său de vedere.

Faptul că nu-i suportă pe ardeleni și pe bănățeni se vede și din felul crud și samavolnic prin care îi tratează în negocierile cu UDMR, fiind pregătit sa cedeze tot contra foarte putin, știind clar ce agitații și incendii interetnice va declanșa, a mai evidențiat consultantul politic. 

”Asta, însă, i se va întoarce repede, drept în față. O să vedeți că niciuna dintre propunerile pentru posibilul viitor prim-ministru nu va fi din Transilvania! Oricum, pentru el, genul Viorica Dăncilă este idealul, restul propunerilor ”pe surse” fiind doar de coloratură. Si niciuna din Ardeal!”, a conchis Cozmin Gușă.

Potrivit stiripesurse.ro, Liviu Dragnea ar avea pregătite opt nume care vor fi prezentate Comitetului Executiv Naţional al PSD, organ de conducere care va alege viitorul premier. 

  • - Florin Georgescu - prim-viceguvernator al BNR, fost ministru de Finanţe în Guvernul Ponta 1.
  • - Sorin Ducaru - reprezentant al României la NATO, asistent al secretarului general, fost ambasador la ONU şi în SUA.
  • - Simona Miculescu - prima femeie din istoria diplomației române căreia i s-a conferit rangul diplomatic de Ambasador, reprezentant al României la ONU.
  • - Eugen Teodorovici - fost ministru al Fondurilor Europene şi, ulterior, al Finanţelor Publice în Guvernul Ponta.
  • - Mariana Gheorghe - manager general OMW Petrom.
  • - Nicolae Istudor - rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti.
  • - Viorica Dăncilă - europarlamentar PSD, preşedintele Organizaţiei de Femei a PSD.
  • - Sorin Moisă - europarlamentar PSD, fost asistent al comisarului european Dacian Cioloş.

 

 

Mai multe articole despre:
guvern PSD Guşă Dragnea grindeanu