MENIU

George Maior, oficial ambasador în SUA. Președintele a semnat decretul de acreditare

George Maior pleacă ambasador la Washington.  Klaus Iohannis a contrasemnat decretul de numire în funcție, anunță Realitatea Tv.

”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 29 iunie a.c., Decretul privind acreditarea domnului George Cristian Maior în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii”,  se arată într-un comunicat al Administrației.

Premierul interimar Gabriel Oprea a anunţat, duminică seara, că a contrasemnat decretul pentru numirea lui George Maior ca ambasador în Statele Unite ale Americii şi că informaţii pe această temă urmează să fie comunicate de către Preşedinţie.

Fostul director SRI George Maior a fost propus, la finele lunii aprilie, pentru funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în SUA, Administraţia Prezidenţială anunţând atunci că preşedintele a aprobat propunerea de numire în acest post.

Până la acest moment, însă, decretul de numire nu a fost publicat în Monitorul Oficial, în aşteptarea finalizării tuturor procedurilor şi a acordului din partea Departamentului de Stat al SUA.

George Maior şi-a dat demisia de la conducerea Serviciului Român de Informaţii pe 27 ianuarie.

El a deţinut funcţia de director al SRI timp de peste opt ani, devenind cel de-al patrulea director al Serviciului Român de Informaţii la data de 4 octombrie 2006.

Anterior desemnării sale la conducerea SRI, Maior a fost senator PSD, el fiind şi preşedinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională din Senat.

În perioada 2000-2004 a fost secretar de stat şi şef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică şi Politica de Apărare în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. În această calitate a coordonat, din punct de vedere strategic şi militar, aderarea României la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic, scrie Mediafax.