MENIU

Gabriela Firea, de Ziua Tineretului: Sunteți motorul schimbării și aduceți energia care poate transforma comunitatea într-o lume mai bună

Gabriela Firea/ Facebook

Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, a transmis, joi, un mesaj de Ziua Tineretului. "La mulți ani tuturor tinerilor noștri și la mulți ani tuturor celor care se simt tineri în spirit și în suflet! Tinerii sunt cei care pun lumea în mișcare și, dacă avem înțelepciunea să le fim alături, dacă îi sprijinim, îi susținem și îi îndrumăm, avem șansa să construim lumea pe care ne-o dorim pentru copiii noștri și pentru noi", a declarat Firea.

"Am fost mereu și voi rămâne un partener al tinerilor, am susținut și promovat tineri - și în timpul mandatului de primar general, și în perioada în care am fost ministru. Din echipa mea de colaboratori au făcut și fac parte tineri.
 
Sunt mîndră că trei dintre proiectele dedicate tinerilor, pe care le-am pornit alături de echipa mea, la Ministerul Familiei - programul FIV, creditele Family Start și Student Invest - sprijină mii de tineri. Din păcate nu la fel s-a întâmplat cu proiectele pentru tineri pe care le-am inițiat cât am fost primar general, majoritatea fiind închis, iar Centrul pentru Tineret al Municipiului București fiind tras pe linie moartă", a afirmat Gabriela Firea.
 
Candidata PSD la Primăria Capitalei a precizat că proiectele pentru tineri vor fi o parte importantă a programului de guvernare locală pentru mandatul meu ca primar general. Ea le-a enumerat pe o parte dintre ele, și anume:
 
- Cardul pentru Tineret București – reluăm proiectul început în mandatul anterior și introducem mai multe reduceri și oferte pentru tinerii din Capitală.
 
- Centre pentru Tineret – înființăm în fiecare sector centre unde tinerii vor participa la cursuri gratuite de calificare, IT, limbi străine etc.
 
- Programul FIV – reluăm proiectul prin care sunt sprijinite cuplurile infertile și prin care s-au născut aproape 600 de copii în București.
 
- Program de informare și consiliere anti-drog împreună cu instituții guvernamentale, Poliție, ONG-uri.
 
- Târguri de job-uri pentru studenți și tineri, în parteneriat cu marile universități și companiile importante din București.
 
"Dragi tineri, astăzi și în fiecare zi, sunteți motorul schimbării și aduceți energia care poate transforma comunitatea în lumea mai bună pe care ne-a dorim cu toții.  Vă încurajez să nu stați de-o parte, să vă implicați, să vă faceți auzită vocea, să fiți parte a schimbării! Promit să vă fiu în continuare un partener loial, să vă ascult și să vă susțin să mergeți mai departe, pentru că doar împreună vom reuși", a conchis candidatul social-democrat la Capitală, în mesajul postat pe Facebook.
Mai multe articole despre:
gabriela firea firea psd ziua tineretului tineri