MENIU

Gabriela Firea a pus ochii pe şobolanii din Bucureşti. Ce le-a transmis ADP-urilor de sector

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a solicitat instituţiilor din subordinea CGMB şi regiilor proprii să demareze concomitent, din 5 septembrie, efectuarea tratamentelor pentru combaterea şobolanilor în spaţiile pe care le deţin sau le administrează, aceeaşi solicitare fiind făcută şi primăriilor de sector, societăţilor comerciale şi asociaţiilor de locatari, scrie News.ro.

Primăria Capitalei anunţă că a cerut tuturor instituţiilor din subordinea CGMB ca, din 5 septembrie, să demareze efectuarea tratamentelor pentru combaterea şobolanilor în spaţiile pe care acestea le deţin sau le administrează.

De asemenea, primăriilor de sector li s-a cerut ca, prin administraţiile domeniului public, să înceapă aplicarea tratamentelor de deratizare pe domeniul public administrat. PMB solicită şi tuturor societăţilor comerciale, agenţilor economici, persoanelor juridice, să respecte prevederile Ordinului ANRSC 82/2015 privind aprobarea Regulamentului cadru al serviciului de salubrizare a localitatilor care, la articolul 102, prevede că:

"Autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice, operatorii economici, cetăţenii cu gospodării individuale şi asociaţiile de proprietari/locatari au obligaţia de a asigura executarea tratamentelor pentru combaterea artropodelor şi rozătoarelor purtătoare de maladii transmisibile şi/sau generatoare de disconfort din spaţiile pe care le deţin cu orice titlu…".

“Facem apel la asociaţiile de locatari/proprietari să efectueze tratamentele menţionate în Ordinul ANRSC tot în aceeaşi perioadă pentru asigurarea caracterului unitar al tratamentelor şi pentru eficientizarea rezultatelor. Subliniem că este absolut necesar ca aceste tratamente să fie făcute simultan de către toţi factorii cu atribuţii în acest sens pentru a asigura eficienţa maximă a acţiunilor”, precizează PMB.

Lista cu societăţile care deţin autorizaţie şi din partea PMB pentru a presta servicii de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare, contra cost, poate fi consultată pe site-ul primăriei. PMB reaminteşte că procedura de licitaţie pentru achiziţia serviciului public de salubrizare-deratizare şi dezinsecţie a fost demarată foarte târziu de fosta administraţie (în aprilie 2016), deşi contractul pentru prestarea acestui serviciu a expirat încă din decembrie 2015. Acest contract a fost prelungit din anul 2009, fără organizarea unei noi licitaţii. În prezent, procedura nu este încă finalizată, comisia de licitaţie analizând ofertele depuse pe 11 august 2016.