MENIU

Gabriel Oprea refuză să vină la audierile de la Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale

Gabriel Oprea a trimis o scrisoare paralamentarilor din comisia de anchetă a alegerilor din 2009, în care anunţă că nu se va prezenta miercuri la audieri, așa cum era prevăzut, anunţă Realitatea  Tv. Fostul senator afirmă că a fost audiat la Parchetul General în dosarul deshis în aceeaşi cauză, iar Parlamentul trebuie să solicite procurorilor acordul pentru audierea sa.

"Referitor la solicitarea dumneavoastră de a mă prezenta în fața comisiei parlamentare, vă aduc la cunoștință că în luna aprilie 2017 am fost audiat, în calitate de martor, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la același subiect într-un dosar în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem. Față de împrejurarea că sunt subiect procesual într-o cauză penală, în sensul art. 34 Cod procedură penală și dat fiind caracterul nepublic al procedurii judiciare, impuse de art. 285, alin 2, din același cod, pentru a preveni eventuala încălcare a caracterului nepublic al procedurii de urmărire penală în care am fost solicitat să dau declarație în calitate de martor, vă supun atenției necesitatea solicitării de către dumneavoastră a acordului prealabil al organului judiciar competent în vederea audierii mele", se arată în scrisoarea trimisă parlamentarilor de Gabriel Oprea şi obţinută de Realitatea Tv.