MENIU

Foşti directori din Ministerul Finanţelor şi ANAF, puşi sub control judiciar în dosarul Murfatlar

<p>Percheziţii DNA la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare</p>

Mai mulți directori, la data faptelor, din cadrul Ministerului Finanțelor Publice (MFP) și Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANFP) sunt urmăriți penal sub control judiciar în dosarul evaziunii fiscale în domeniul băuturilor alcoolice cu prejudiciu de aproximativ 600 milioane lei.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de DNA, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de Ana Jarda, la data faptelor director în cadrul Direcției generale management al domeniilor reglementate specific din cadrul MFP, membru al Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor, Daniel Diaconescu, la data faptelor, directorul general al Direcției generale de informații fiscale din cadrul ANAF, membru al aceleiași comisii, Mariana Vizoli, la data faptelor director al Direcției de legislație în domeniul TVA din cadrul MFP, membru al comisiei menționate, Ciprian Badea, la data faptelor director general al Direcției generale juridice din cadrul MFP, vicepreședintele comisiei, și Monica Negruțiu, la data faptelor directorul general al Direcției generale de reglementare a colectării creanțelor bugetare — ANAF și membru al comisiei.

Cei cinci funcționari publici sunt acuzați de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. De asemenea, doi administratori ai unor societăți comerciale, respectiv Cornel și Viorel Potîrniche, sunt urmăriți penal sub control judiciar pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată.

Mariana Vizoli (MFP) şi Daniel Diaconescu (ANAF) au demisionat

Mariana Vizoli, secretar de stat în Ministerul Finanţelor şi Daniel Diaconescu, şeful Direcţiei Antifraudă din ANAF, şi-au depus demisiile din funcţie după ce DNA i-a plasat sub control judiciar în dosarul Murfatlar, demisiile fiind acceptate de ministrul Anca Dragu, potrivit Ministerului de Finanţe.

"Ministrul Finanţelor Publice a acceptat demisiile secretarului de stat Mariana Vizoli şi a şefului Antifraudă, Daniel Diaconescu. Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, a acceptat demisiile celor doi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice şi ANAF după ce procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 20 octombrie 2016, faţă de aceştia", a anunţat Ministerul de Finanţe.

”Am spus-o încă de la începutul mandatului meu, Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF sunt printre cele mai importante instituţii din România, iar reprezentanţii lor trebuie să fie mai presus de orice suspiciune. Asupra integrităţii membrilor din conducerea Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF nu trebuie să existe nicio urmă de îndoială”, a transmis ministrul Finanţelor, Anca Dragu.

Ministerul de Finanţe precizează că ANAF a pus la dispoziţia DNA toate documentele solicitate.

Mai multe articole despre:
DNA măsuri anunţ decizii