MENIU

Femeie în stare gravă la spital după ce a fost bătută și injunghiată de soț

Un bărbat de 41 de ani din Pătrăuți a fost reținut pentru 24 de ore după ce și-a bătut crunt și înjunghiat soția. Agresiunea a avut loc la domiciliul celor doi, joi dimineață.

O vecină a sunat la 112 și a cerut ajutor. Victima, o femeie de 40 de ani, a fost găsită de polițiștii veniți la fața locului în curtea locuinței.

De asemenea, la fața locului a ajuns și un echipaj SMURD care a preluat-o pe femeie și a transportat-o la UPU Suceava.  Aceasta a ajuns la unitatea medicală cu traumatism cranian și toraco-abdominal, comă Glasgow 8 puncte, plăgi înjunghiate multiple(temporal stâng, cervical anterior, latero-cervical stâng, hemitorace stâng posterior, antebraț și braț bilateral) și leziune splenică.

Agresorul le-a declarat polițiștilor că în urma unui scandal conjugal a lovit-o pe femeie inclusiv cu un cuțit.

Detalii pe Realitatea de Suceava

Mai multe articole despre:
înjunghiată de soț