MENIU

Falcă, despre strategia PNL pentru alegeri. "Am fi foarte încântaţi să ne reprezinte dl. Cioloş"

Şeful de campanie al PNL, Gheorghe Falcă, a fost invitatul lui Denise Rifai la emisiunea Prime Time News, unde a răspuns întrebărilor despre strategia PNL în alegerile locale, dar şi despre cel pe care îl consideră premierul pe care PNL s-ar lăsa reprezentat.

Gheorghe Falcă nu a vrut să comenteze deciziile instanţei în dosul Microsoft: "Cred că ce se întâmplă azi cu sistemul naţional de finanţare a campaniilor electorale rezolvă tot ce a fost putred după 90 în România.

În primul rând s-a creat acea impresie de putere a mea la Bucureşti...niciodată n-am fost în conducerea partidului cu vreo funcţie. Nici azi nu sunt.

Nu e treaba politicianului să comenteze, eu am trecut printr-o astfel de fază şi am respectat întotdeauna ce se întâmplă în sistemul juridic, competenţe...etc. Cea mai mare greşeală e ca politicienii şi chiar analiştii să intre într-o dezbatere în care nu cunosc subiectul.

Să vin din când în când la Bucureşti, să devin comentator, nu veţi obţine de la mine o astfel de opinie, pentru că nu e partea mea de competenţă", a explicat liderul de campanie al PNL, la Realitatea TV.

Gheorghe Falcă a explicat şi care este strategia PNL pentru alegerile locale, spunând că partidul este conştient că nu va putea îndeplini toate reformele în patru ani şi că întreaga strategie se învârte în jurul a patru concepte: "cetăţean, familie, comunitate şi patrie".

"Sâmbătă colegii mei s-au întâlnit înt-o şedinţă, întâmplător eu am plecat înainte şi am aflat că au decis să mă numească.

Avem deja programul de guvernare şi vrem să facem o campanie deschisă, cu lucrurile la vedere, începând de la dorinţa noastră de a avea un premier desemnat...cei care studiază politica ştiu că nu se pot face toate reformele în patru ani. Noi ne propunem 2 reforme mari şi 2 reforme mici, şi vom prezenta direcţiile. În primul rând plecăm de la cetăţean, familie, comunitate şi patrie, aceste patru repere. Vrem ca statul să nu fie agresiv cu oamenii activi, cu iniţiativă, vrem ca micul tâmplar sau tinichigiu care doreşte ca statul să îi plătească taxa la stat şi statul să nu fie agresiv. Aceşti oameni vor să fie liberi în meseria lor, ei nu cerşesc la stat, ei plătesc dările statului.

Familia e cea care defineşte conceptul de educaţie.(...)

Stânga din PSD spune că vrea un stat puternic, am văzut că primarul Bucureştiului înfiinţează o nouă companie, ori asta se întâmplă în timp ce toate ţările reduc numărul acestor companii, noi le înfiinţăm. Dorinţa noastră e să avem un stat care să îl protejeze pe cetăţean. Noi nu suntem perfecţi, deci nici societatea noastră nu poate fi perfectă.

A doua temă: Bucureştiul şi 18 oraşe oferă 82% din PIB-ul ţării. Noi propunem să înfiinţăm o legătură, un fel de minister al statului, pentru că vedem toţi diferenţele uriaşe dintre aceste zone".

Şeful de campanie al PNL a vorbit şi despre Dacian Cioloş, pe care atât el, cât şi partidul, îl văd cel mai bun pentru propunerea de premier.

Falcă: "Uitaţi-vă la domnul Cioloş, se vede că este un om onest, muncitor....Să ştiţi că am fi foarte încântaţi ca domnul Cioloş să fie propunerea PNL pentru postul de premier.

Una dintre valorile umanităţii este respectul. Dacă respecţi un om care a reuşit să liniştească lucrurile în România după criza domnului Ponta....Cioloş spune că nu vrea să candideze, dar asta nu înseamnă că nu va accepta să fie reprezentantul nostru pentru funcţia de premier, în timp, pentru a-şi continua proiectele.

Vom analiza şi vom prezenta premierul desemnat pe care după alegeri îl putem propune preşedintelui României.

În privinţa strategiei de de campanie, cea pe care vrem să o avem e foarte transparentă şi prin ea să comunicăm corect cu întreaga societate. PSD comunică doar cu pensionarii şi bugetarii.

Nu vom spune că vom schimba totul, nu poţi în patru ani decât să faci cele două reforme mari şi cele două reforme mici. Responsabilitatea politică este a partidului".  

Primarul Aradului a explicată, la emisiunea lui Denise Rifai de la Realitatea TV, că nu are probleme cu legea, după ce a avut un dosar în care a fost achitat şi că nu se teme de ce au păţit ceilalţi şefi de campanie din punct de vedere legal.

Nu am fost decât o singură dată cercetat într-un dosar, am fost achitat, nici atunci nu am comentat despre acel dosar, arădenii au avut încredere în mine şi lucrurile au continuat firesc.

(...) sunt un om cu frică de Dumnezeu. Nu tebuie ca ehipa de campanie să fie importantă. E exclusă o alianţă cu PSD, dânşii cred în anumite valori şi noi credem în alte valori", a mai spus Gheorghe Falcă.