MENIU

Erupe scandalul ,,Caviargate''

<p>Accident Teleorman</p>

Nu doar instabilitatea de pe scena politică autohtonă a captat atenţia presei internaţionale! Un europarlamentar român a ţinut prima pagină a ziarelor din Germania. Este vorba despre Cezar Preda, cercetat, alături de alţi patru europarlamentari, pentru că ar fi sprijinit Azerbaidjanul în schimbul unor beneficii. 

Europarlamentarul român Cezar Preda, împreună cu alţi oficiali din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, fac obiectul unei investigaţii a organelor de control ale UE. Aceştia sunt acuzaţi că au fost cumpăraţi de autorităţile din Azerbaidjan în schimbul votului lor, în ianuarie 2013, împotriva unui raport care denunţa situaţia deţinuţilor politici din această țară.

Principalul protagonist al scandalului este un politician spaniol. De altfel, acesta a fost nevoit să demisioneze în urma unui alt scandal, declanşat de o călătorie controversată unde s-a întâlnit cu preşedintele Bashar al-Assad. Ceilalţi patru parlamentari vizaţi de rezoluţie sunt, tot un spaniol, un austriac, un azer şi românul Cezar Preda. Unora dintre aleşi li s-ar fi oferit caviar, covoare sau nopţi la hoteluri de lux din Baku. 

Mai multe articole despre:
scandal caviargate erupe