MENIU

Elena Udrea: PMP va veni cu o iniţiativă legislativă pentru românii cu credite în franci elveţieni

<p>Elena Udrea</p>

Şefa UMP Elena Udrea anunţă că partidul va veni cu un proiect de lege pentru românii cu credite în franci elveţieni, care şi-au văzut rata explodând, din cauza aprecierii spectaculoase a monedei.

"Mi se pare o greşeală să spui că statul nu trebuie să intervină atunci când avem de-a face cu o problemă socială (cu implicaţii financiare-economice uriaşe) aşa cum este valorizarea francului elveţian şi creşterea ratelor pentru aproape 150.000 de români. Sunt cazuri în care persoane care s-au împrumutat în 2007 - 2008 plăteau 10 milioane de lei vechi rată, iar acum au ajuns să depăşească 25 de milioane, iar soldul să le crească prin raportare la euro.

Soluţia pe care o văd eu este o modificare legislativă care să presupună posibilitatea convertirii creditelor din valută în moneda naţională cu o marjă de maximum 20% în plus sau în minus faţă de valoarea la care s-a acordat creditul. Ceea ce ar rezolva foarte multe dintre problemele celor care nu îşi mai permit să plătească ratele, dar şi dintre problemele băncilor care se văd în ipostaza de a avea credite neperformante şi de a acumula active toxice.

PMP va veni luni cu o iniţiativă legislativă în acest sens, pentru că rata creditelor neperformante este una dintre ameninţările cele mai mari atât economice, cât şi din perspectivă socială cu care se confruntă România. Vorbesc de o iniţiativă legislativă care să se aplice tuturor creditelor în valută, nu numai celor în franci elveţieni, pentru a nu exista vreo discriminare.

Principiul de la care plec este că banca ar trebui să câştige din dobânzi şi comisioanele la vedere, nu din devalorizarea monedei naţionale în raport cu moneda în care s-a acordat creditul. De altfel, există şi o directivă europeană (2014/17/EC) care spune că, atunci când există o valută care este supusă deprecierii, iar această depreciere depășește 20% față de nivelul inițial al cursului, trebuie ca statele membre ale UE să intervină pe cale legislativă și să stabilească plafonări", a anunţat Elena Udrea într-un comunicat.

Ministrul Finanţelor Darius Vâlcov a spus că o soluţie pentru persoanele care au credite în franci ar fi extinderea prevederilor ordonanţei din 2014 privind restructurarea împrumuturilor, denumită atunci "Electorata", act normativ care nu a atras până acum interesul băncilor şi al debitorilor, potrivit Mediafax.

El a precizat vineri seara, după întâlnirea cu oficialii BNR de la banca centrală, că sunt 75.412 de persoane fizice care au credite în franci elveţieni, iar 95% din împrumuturi sunt concentrate la şase bănci.

Ministrul a adăugat că discuţiile privind identificarea de soluţii după creşterea bruscă a francului elveţian vor continua săptămâna viitoare.

 

 

Mai multe articole despre:
credite Elena Udrea franci elveţieni PMP