MENIU

Dragnea pleacă în SUA, pe banii Camerei, ca să reprezinte ,,pe cine trebuie''

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că participarea sa la ceremonia de învestire a preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, va fi plătită de acest for legislativ, adăugând că nu înţelege de ce opinia publică s-a arătat supărată şi jignită de această vizită.

România va fi reprezentată la ceremonia de învestire a lui Donald Trump, conform practicii SUA privind ceremoniile de inaugurare a noilor preşedinţi, de către ambasadorul George Maior, a transmis luni Preşedinţia după ce premierul şi şeful Camerei Deputaţilor au confirmat participarea.

''Reprezint pe cine trebuie ca să nu se supere cine nu trebuie. Deci să mi se spună, numai să nu fie supărare. Am primit şi viză, mi se dă voie să plec din ţară, cu toată supărarea. Particip la toate întâlnirile stabilite în aceste zile, nişte întâlniri foarte importante, o să încerc să fiu mut. Dacă nu o să-mi iasă, poate o să scot vreo vorbă'', a adăugat Dragnea.

Dragnea a refuzat să spună dacă invitaţia primită este una în nume personal, el precizând doar că aceasta a venit din partea ''comitetului de organizare'' a acestui eveniment, prin vicepreşedintele acestuia.

''Nu înţeleg de ce-i atâta supărare'', a concluzionat liderul PSD.

Pe 20 ianuarie 2017, cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, va depune jurământul în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Washington, pe treptele Capitoliului.

Mai multe articole despre:
null