MENIU

Deputat PNL: Sunt multe lucruri care trebuie armonizate la Legile Big Brother

Deputatul PNL Tinel Gheorghe a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că "sunt multe lucruri de armonizat" la legile Big Brother şi cartelelor pre-pay înainte de a fi adoptate de Parlament, inclusiv că acestea trebuie puse în acord cu decizia Curţii Constituţionale, care le-a declarat neconstituţionale, scrie Mediafax. 

"Legile Big Brother şi cartelelor pre-pay trebuie puse în acord cu decizia Curţii Constituţionale. Nu ai cum să le dai drumul aşa. Înţeleg şi că CSM nu a fost consultat, sunt multe lucruri de armonizat", a afirmat Tinel Gheorghe. El a adăugat că aceste legi trebuie discutate şi este necesară o consultare înainte de a fi adoptate. "Trebuie discutat şi văzut. Legile pot fi discutate în regim de urgenţă la începutul sesiunii, dar ne consultăm, le punem în acord cu decizia Curţii Constituţionale", a mai spus Tinel Gheorghe. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat joi că structurile cu atribuţii în privinţa securităţii naţionale ”nu au instrumentele necesare”, fiind necesară adoptarea urgentă a legilor Big Brother şi a cartelelor pre-pay, până la finele lui februarie.

Zgonea a fost întrebat cum vede parcursul legilor Big Brother şi a cartelelor pre-pay, declarate neconstituţionale, dar în cazul cărora de doreşte adoptarea unei noi forme. ”Evenimentele care sunt în proximitatea graniţelor României, dar şi în zona europeană, ne obligă să facem această lege repede, atât legea retenţiei datelor, să o modificăm, cât şi celebra lege a cartelelor pre-pay, cum o denumim noi. Ele sunt obligatorii pentru România”, a afirmat Zgonea.

 Mai multe pe Mediafax