Daniel Harpa, PSD: Nu acceptăm tăierea investițiilor de la infrastructură, economie și dezvoltarea comunităților locale
Președintele filialei PSD Neamț și al Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a declarat, vineri, că social-democrații nu vor susține un guvern care va tăia investițiile de la infrastructură, economie și pentru dezvoltarea comunităților locale.
Liderul PSD Neamț a apreciat că în această perioadă foarte complicată pentru România, este esențial ca dialogul politic să fie "sincer, matur și cu adevărat responsabil".
"PSD tratează cu seriozitate fiecare discuție purtată cu celelalte partide pro-europene și cu președintele României. Nu suntem interesați de funcții sau jocuri de culise. Vrem claritate, asumare și o poziționare fermă din partea tuturor actorilor politici. Scopul nostru este simplu și asumat: să știm exact dacă există sau nu condițiile pentru ca PSD să participe la guvernare. Totul se discută deschis, fără promisiuni goale și fără calcule de imagine", a precizat, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, președintele PSD Neamț.
Harpa a transmis că, în ceea ce privește o eventuală susținere a viitorului guvern, fie din coaliție, fie din opoziție, PSD are câteva principii de la care nu se abate.
"Nu acceptăm tăierea investițiilor în infrastructură, economie sau în dezvoltarea comunităților locale, nici la nivel național, nici aici, în județul Neamț. Ne opunem categoric suspendării, amânării sau subfinanțării proiectelor majore de infrastructură, fie că vorbim de autostrăzi, drumuri expres sau lucrări locale vitale pentru dezvoltarea Neamțului. Nu vom susține nicio măsură care afectează veniturile pensionarilor sau ale celor cu salarii mici și medii. Creșterea taxelor pe muncă sau pe pensii este exclusă, iar nemțenii știu că poziția noastră este clară și constantă în acest sens", a mai spus președintele PSD Neamț.
Totodată, Daniel Vasilică Harpa a reiterat faptul că România nu trebuie implicată militar în afara obligațiilor din cadrul NATO și a apărării propriei țări.
"Suntem conștienți că discuțiile politice trebuie să pornească de la realitate, nu de la narațiuni false. Iar realitatea este simplă: în ultimii ani, guvernarea PSD a livrat. Și aici, în județul Neamț, rezultatele se văd și se simt. Am avut cele mai mari investiții publice din ultimii 30 de ani. Am accelerat dezvoltarea infrastructurii de transport într-un ritm fără precedent. A ignora aceste rezultate și a eticheta guvernarea PSD drept un eșec este nedrept. Să pui dinainte toată vina pe PSD pentru eventualele probleme viitoare nu înseamnă asumare, ci lipsă de onestitate", a subliniat președintele PSD Neamț.
Daniel Vasilică Harpa a precizat că în județul Neamț, social-democrații vor rămâne concentrați pe continuarea proiectelor începute, investiții în toate comunitățile și respect pentru oameni.